» » Platani pe bulevard prin grija Primariei

In plina criza municipalitatea se „fardeaza”Pentru onesteni, prima zi a acestei saptamani a insemnat inceputul unei noi ere, si anume cea a naturalizarii platanului in municipiul de pe Trotus. Majoritatea trecatorii care au luat parte la „ceremonia” de plantare a acestor arbori considera ca aceasta primenire a centrului Onestiului nu era necesara, tinand cont de criza economica prin care trecem.
Debutul acestei saptamani a adus locuitorilor municipiului o surpriza neasteptata - o fata noua a centrului comercial al urbei. “Schimbarea de peisaj” a aparut la inceputul acestei saptamani, aproape de amiaza, la o ora inca matinala in “racoarea” acestei toamne, la care multi onesteni se mai plimbau in lungul bulevardului Oituz. Daca aparitia unor utilaje pe trotuarul acestei intens circulate artere onestene nu a mirat multi oameni, la ivirea unor cutii mari, aproape patrate, si a copacilor gata de a fi plantati in acestea, interesul si curiozitatea onestenilor “au izbucnit” brusc. Ei au fost surprinsi sa vada ca la distante de circa 10-15 metri au fost amplasate astfel de cutii, in care firavi platani, adusi in plase in care aveau cuprinsa radacina in pamant, au fost plantati de-a lungul bulevardului. Despre noua fata pe care o ia aceasta zona a Onestiului, viceprimarul municipiului Mihai Sova ne-a declarat: “Amenajarea bulevardului Oituz cu jardinierele in care sunt plantati platani se realizeaza sub coordonarea directa a primarului municipiului Onesti, Emil Lemnaru. Intre aceste jardiniere sunt montate si banci pe toata lungimea bulevardului in zona in care trotuarul acestuia a fost reamenajat. Platanii, unul cu altul, isi vor uni coroanele astfel ca Onestiul pe bulevardul Oituz poate avea o bolta verde splendida. Aceasta este viziunea arhitectilor care au gandit amenajarea bulevardului Oituz si a zonei comerciale din zona. Aspectul orasului prin infrumusetarea cu platani va cunoaste schimbari profunde si totul va fi frumos”.

Vocea strazii si a autoritatii locale

Chiar de la “acostarea” pe bulevardul Oituz a numeroaselor lazi si a copacilor de platani (care deja au fost amplasati, in numar de 30), onestenii si-au exprimat opinii diverse asupra acestui fapt. In timp ce unii pensionari erau de parere ca “de acum (dupa aparitia platanilor in decor), trebuie interzise cu desavarsire pe b-dul Oituz rolele”, alti onesteni au ramas de-a dreptul uluiti de aparitia pomilor. “In aceste vremuri de criza economica, intr-o perioada cand este o lipsa acuta a locurilor de munca, Primaria Onesti pune acesti copaci, care cuprind tot trotuarul”, a mentionat Vasile D. in varsta de 45 ani. Inca sub impresia unei mari si neasteptate mirari, Elena T. (38 ani) a declarat ca “acesti arbori nu cadreaza cu peisajul urban al zonei”. O parere si mai negativa a avut Alexandru G. (54 ani), ce a mentionat ca “Primaria Onesti nu are bani pentru reabilitarea termica a blocurilor, la multe dintre ele se coscoveste zidul exterior iar locatarii prin credite se chinuie a le da o fata mai aproape de prezent, dar a adus acesti arbori, ce nici nu stim ce sunt!” Demn de remarcat este faptul ca onestenii, in mare parte, si-au inchipuit ca “au fost adusi plopi” pentru a fi pusi pe bulevardul Oituz si o surpriza si mai mare au trait cand au aflat ca unii dintre cei care lucrau la amplasarea cutiilor si arborilor nu stiau despre ce copaci era vorba! Plina de necaz, o onesteanca (Dorina B. , 63 ani) a privit cu o parere de rau amplasarea platanilor pe trotuarul bulevardului Oituz, amintind ca “oamenii au mari greutati si nu sunt ajutati de autoritatile locale, care cu «banul public» impanzeste bulevardul de copaci! Nu cred ca este momentul potrivit unui asemenea lucru!” Sunt si onesteni (mai ales in randul tinerilor) care se bucura de faptul ca “a aparut ceva nou, pe bulevardul Oituz, care «sterge» monotonia acestei strazi intens circulate” (dupa cum s-a exprimat Elena Felicia L. in varsta de 21 de ani). 
Prezent la plantarea ultimilor platani primarul Emil Lemnaru a mentionat ca “acesti copaci aduc o schimbare a peisajului onestean. Pentru a avea o coroana deosebita ei vor fi retezati de la o inaltime in jur de 10 metri iar la momentul infloririi Onestiul va fi un oras cu adevarat deosebit fata de alte municipii. Urmeaza ca sa fie indepartate si montate in alt mod toate cablurile electrice intinse in lungul bulevardului iar ca inca o nota de originalitate a acestei artere, au fost montate numeroase banci pe care oamenii se pot odihni. Sigur, sunt lucruri cu care onestenii nu sunt momentan obisnuiti, dar totul este facut pentru a da municipiului un aspect cat mai placut si frumos”. Edilul municipiului Onesti, Emil Lemnaru a mentionat ca “lazile in care au fost plantati platanii raman la suprafata deoarece pe trotuarul bulevardului Oituz trec numeroase conducte”.
Dincolo de aceste lucruri care acum sunt vizibile, cert este faptul ca dinspre Primaria Onesti s-a auzit ca vor fi adusi copaci in niste lazi chiar la inceperea lucrarilor de amenajare a bulevardului Oituz, cand au fost taiati toti arborii si arbustii care margineau trotuarul acestei artere intens circulate. “Ideal” era daca locuitorilor Onestiului li se cerea o parere privind amplasarea vreunei specii de copaci in aceasta zona comerciala centrala a municipiului… In mod sigur onestenii s-ar fi bucurat de o asemenea consultare, putand constata ca si parerea lor conteaza!

Silvicultura si… economie

Dupa cum mentioneaza mai multe surse de documentare stiintifica, platanul este o specie hibrida ce poate ajunge la inaltimea de 30 de metri si diametre ale trunchiului de pana la un metru. Tulpina platanului este groasa si destul de dreapta iar coroana e una larg dezvoltata, cand copacul este la maturitate. Scoarta se exfoliaza in placi mari iar mugurii platanului pot ajunge la 6-10 mm in timp ce frunzele (palmat-lobate) pot avea 12-25 cm. Florile apar odata cu frunzele iar fructul - ce poate avea si 3 cm - se coace toamna si ramane in arbore peste iarna. Acesti copaci rezista destul de bine la geruri dar si la fum, praf si poluanti si au o longevitate de cateva sute de ani. Platanii se intalnesc in spatiul submediteranian al Europei, in America de Nord si in Asia Mica; ei se gasesc intr-un mare numar in Ungaria si Bulgaria iar in Romania sunt din ce in ce mai multi in parcuri si gradini, in zona Brasovului regenerandu-se natural pe cativa versanti. In Bucurestiul mandatului primarului Adriean Videanu au fost plantati peste 3500 de platani iar alte orase in care acestia se gasesc mai sunt Arad, Cluj si Timisoara (unde un platan are 330 de ani!). Potrivit ofertelor unor firme, “un platan cu o inaltime de 450-500 centimetri, in ghivece cu pamant de calitate costa 120 euro”. Din nefericire, incercarile noastre de a obtine un raspuns din partea municipalitatii, referitor la costurile totale ale amenajarii peisagistice de pe bulevardul Oituz, au fost sortite esecului.
George Petrescu

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO