» » » Firma de la Onesti a lui Budeanu, luata din nou la puricat



Conditiile in care isi desfasoara activitatea SC Apa-Canal SA Onesti, societate patronata de cunoscutul om de afaceri bacauan Ovidiu Budeanu, vor fi analizate, din nou, de catre municipalitatea onesteana, ca urmare a unui control efectuat de autoritatea nationala in domeniu, ANRSC, care a constatat ca firma privata presteaza acest serviciu public fara sa aiba contract de delegare a gestiunii. Pentru aceste motive, Consiliul Local Onesti a aprobat, la sedinta de luni, infiintarea unei comisii de analiza, care are ca scop sa clarifice regimul juridic al retelelor de apa si al celorlalte bunuri aferente, cum ar fi statiile de tratare si epurare, dar sa si gaseasca solutii optime pentru functionarea si gestionarea sistemului de alimentare cu apa a orasului. Din comisie fac parte consilierii locali Ioan Tofan, Lucian Stan si Nicolae Gnatiuc (toti de la PSD), Ciprian Zarzu (PNL), Gheorghe Ene (PD-L), Mircea Agapi (UNPR) si Marcel Bujor (PP-DD), precum si Robert-Ionut Chiriac, director juridic al Primariei Onesti, si Laurentiu Medianu, seful compartimentului de monitorizare a serviciilor publice. Ovidiu Budeanu, care a fost prezent la sedinta de consiliu, a cerut sa faca parte si el din comisie, insa consilierii locali au acceptat doar colaborarea cu acesta.
Retelele de apa sint pretinse de doi proprietari
In timpul sedintei de consiliu au existat si discutii controversate in legatura cu atributiile comisiei. Astfel, unii consilieri au apreciat ca aceasta comisie nu are competenta sa clarifice regimul juridic al infrastructurii, mai ales ca pe rolul instantelor de judecata exista si acum procese pe aceasta tema, insa opinia a fost combatuta de alti alesi locali. “Noi nu stabilim regimul juridic, dar trebuie sa ne clarificam in legatura cu aceste aspecte”, a subliniat avocatul Gheorghe Ene, in timp ce fondul problemei a fost expus de secretarul Daniel Spinu. “Sintem in litigii cu Apa-Canal SA de ani de zile – a spus Spinu. Ei sustin ca, odata cu acest serviciu, au achizitionat si bunurile aferente. Ei spun ca sint proprietarii retelelor, iar noi spunem ca proprietarii sintem noi. Trebuie sa stabilim acest regim juridic”. Primarul Neghina a precizat ca, pe aceasta tema, s-au purtat discutii si la autoritatea nationala in domeniu. “Am fost la ANRSC si i-am rugat pe domnii Budeanu si Fintina (administratorul unic al SC Apa-Canal SA – n. red.) sa vina cu actele, sa vedem daca sistemul este al lor sau al nostru – a aratat Neghina. O tinem dintr-un proces in altul”.
Expropriere sau revendicarea retelelor, propune Budeanu
Ovidiu Budeanu a luat cuvintul in sedinta de consiliu si a aratat ca retelele si celelalte bunuri aferente serviciului de apa se afla in posesia firmei patronate de el, in ciuda faptului ca respectivele bunuri figureaza in inventarul domeniului public al Onestiului, conform unei hotariri de guvern. “Inventarul e eronat”, a sustinut Budeanu, care afirma ca bunurile s-au aflat in domeniul public doar atita timp cit a existat fosta Regie Autonoma de Gospodarire Comunala si Locativa (RAGCL) Onesti, din care provine firma Apa-Canal SA. Dupa reorganizarea regiei in societate pe actiuni, “bunurile de natura publica s-au dus in domeniul privat al statului, iar cind am cumparat actiunile, am preluat si bunurile”, a motivat Budeanu, care a mai sustinut ca, oricum, RAGCL fusese data, prin hotarire de guvern, Consiliului Judetean Bacau, si nu Consiliului Local Onesti. “Judetul a avut atributii si la reorganizarea regiei”, a mai spus Ovidiu Budeanu, care crede ca Onestiul nu are competente in privinta stabilirii operatorului local de apa. “Noi avem posesia bunurilor, iar Consiliul local poate sa ne dea in judecata pentru revendicare”, a afirmat Budeanu, care a mai identificat o solutie. “Daca vrea, Consiliul local poate lua inapoi tot sistemul, prin expropriere si cu justa despagubire”, a aratat Budeanu. Patronul de la Apa-Canal SA pretinde ca firma lui nici nu are nevoie de licenta de la ANRSC, pentru ca, prin lege, a capatat statutul de operator economic. Budeanu a facut o comparatie si cu fosta regie din Bacau, care nu s-a transformat in societate pe actiuni, ci a intrat, acum, in componenta noului operator, Compania de Apa. “Dar la Onesti s-a fortat reorganizarea regiei in societate pe actiuni”, pentru ca, in 1995, “cineva a vrut sa o cumpere”, a sustinut Budeanu. El a fost combatut de fostul primar al Onestiului, Emil Lemnaru, care a afirmat ca retelele de apa sint ale municipiului. “Retelele sint proprietate publica si apartin comunitatii – a spus Lemnaru. Numai Consiliul local poate sa hotarasca ce face cu ele”.
15 ani de procese judecatoresti
Procesele dintre municipalitatea onesteana si firmele de la Onesti ale lui Budeanu au inceput din timpul mandatului lui Lemnaru, cu aproape 15 ani in urma, si nu s-au terminat nici acum. Dupa ce RAGCL Onesti s-a transformat in SC Onedil SA (care, mai tirziu, s-a divizat in SC Onsal SA, SC Apa-Canal SA si SC Servsal SA), Budeanu a cumparat pachetul majoritar de actiuni si a devenit stapinul unui numar foarte mare de spatii comerciale din oras, care valorau o avere, al sistemului de alimentare cu apa si al celui de termoficare, ba chiar si al apartamentelor cetatenilor. Pe de alta parte, municipalitatea onesteana a sustinut ca Budeanu nu avea decit dreptul de administrare si gestionare, fara a fi si proprietar al bunurilor respective, motiv pentru care s-a ajuns in instanta de judecata. Budeanu a fost de acord sa cedeze doar sistemul de termoficare, cu toate bunurile aferente, pentru ca aducea pierderi, in loc de cistiguri, dar spatiile comerciale le-a vindut deja, la fel si apartamentele, in timp ce pentru sistemul de apa pretinde in continuare ca are si drept de proprietate asupra retelelor. Ca urmare, Onestiul a fost eliminat din ADIB, asociatia prin care Uniunea Europeana (UE) a acordat fonduri de dezvoltare pentru un singur operator regional de apa din judetul Bacau. Cum Onestiul avea deja un operator privat, adica firma lui Budeanu, municipiul nu mai avea cum sa faca parte din ADIB, pentru ca UE nu acorda fonduri pentru operatorii privati. S-a ajuns la o asociere intre Consiliul Judetean Bacau si Municipiul Onesti, modalitate prin care si onestenii sa poata beneficia de bani pentru dezvoltarea sistemului de apa, dar numai in situatia in care ar exista un operator public, si nu unul privat. In mandatul trecut, Consiliul Local Onesti a aprobat infiintarea unei noi firme de apa, care sa functioneze in subordinea municipalitatii, insa masura a fost contestata de Ovidiu Budeanu, care sustine ca doar firma lui are, prin lege, dreptul de a furniza apa in municipiu. Noul primar al Onestiului, Laurentiu Neghina, si noua conducere a autoritatii nationale in domeniu doresc sa clarifice situatia, motiv pentru care s-a infiintat si Comisia de analiza, care trebuie sa-si prezinte raportul pina pe 29 octombrie.
Florin TANASE    http://www.presaonestilor.com/

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO