După ce Viktor Ianukovici a fost făcut responsabil pentru violenţele din Ucraina, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi, motiv pentru care s-a refugiat în Rusia, preşedintele ucrainean demis face apel la evitarea unei "băi de sânge".
Preşedintele ucrainean demis Viktor Ianukovici le-a cerut noilor autorităţi de la Kiev să "îşi retragă imediat toate forţele armate" din regiunile din estul Ucrainei pentru a evita o "baie de sânge", într-un mesaj citat luni de agenţi RIA Novosti.
"Dată fiind agravarea bruscă a situaţiei din estul Ucrainei, cer ca toate forţele armate ucrainene să se întoarcă la bazele lor (...) şi să fie lansat imediat un dialog de pace cu liderii aleşi de populaţia regiunilor din est", a declarat Ianukovici.
"Sunteţi la doi paşi de o baie de sânge (...) Opriţi-vă!", a continuat el. "Nu depăşiţi limitele! Nu executaţi ordine criminale!", a declarat el, adresându-se "militarilor şi membrilor forţelor speciale".
Ianukovici a fugit în februarie din Ucraina, unde forţele proeuropene au preluat puterea, şi s-a refugiat în Rusia.
Niciun comentariu: