USLi-a schimbat, ieri, pe Vasile Blaga din fruntea Senatului şi pe Roberta Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor. Obiectivul final este suspendarea şefului statului.
Noua putere a început, de ieri, asaltul asupra unor poziţii importante în stat, controlate de PDL: Senat, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului. Obiectivul final al liderilor USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, este suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
USL l-a înlocuit, ieri, pe Vasile Blaga (PDL) din fruntea Senatului cu şeful PNL, Crin Antonescu.Roberta Anastase a fost reovcată din fruntea Camerei Deputaţilor.

Decizia a fost luată de Senat, în sesiune extraordinară, în absenţa democrat-liberalilor. Antonescu a fost ales cu 73 de voturi „pentru", iar un vot a fost anulat. USL i-a reproşat lui Blaga că şi-ar fi încălcat obligaţia de a fi echilibrat politic. PDL a contestat revocarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului la Curtea Constituţională. Democrat-liberalii au invocat o decizie mai veche a Curţii potrivit căreia şeful unei Camere nu poate fi înlocuit decât de grupul din care provine. Regulamentul Senatului oferă însă această posibilitate şi altor grupuri parlamentare.
Bătălie şi la Cameră
USL a obţinut, ieri, şi schimbarea şefei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care ar urma să fie înlocuită cu Valeriu Zgonea (PSD). Înlocuirea Robertei Anastase a fost votată de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi validată ieri seară de plenul Camerei Deputaţilor.
Roberta Anastase a declarat închisă sesiunea extraordinară a plenului, iar liderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, le-a solicitat deputaţilor să rămână pe loc pentru a dezbate, într-o nouă sesiune extraordinară, revocarea lui Anastase.
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu (PDL), nu a trimis la Monitorul Oficial documentul de convocare a sesiunii extraordinare pentru schimbarea preşedintelui Camerei. Motivul: hârtia nu purta semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor. În absenţa publicării în Monitorul Oficial, sesiunea extraordinară de la Cameră nu putea fi, teoretic, convocată.

Paradoxal, un document similar, prin care a fost convocată sesiunea extraordinară de la Senat la ora 17.00, a fost publicat în Monitorul Oficial, la ora 16.10, deşi purta doar semnătura vicepreşedintelui Ioan Chelaru (PSD).
Ce urmăreşte USL
Tot ieri, USL a obţinut votul Camerelor reunite pentru înlocuirea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, cu Valer Dorneanu, propus de PSD. Schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi a Avocatului Poporului este legată de planurile USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Înlocuirea Avocatului Poporului are ca miză faptul că instituţia este singura care poate ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă.

Guvernul condus de Victor Ponta ar intenţiona să modifice, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel încât CCR să nu mai poată judeca hotărârile Parlamentului. În acest fel, în cazul în care Parlamentul îl suspendă pe preşedintele Traian Băsescu, Curtea Constituţională nu mai poate judeca hotărârea respectivă, ci va da doar un aviz consultativ.
Guvernul ar intenţiona să ofere Parlamentului şi posibilitatea de a-i declara incompatibili şi pe judecătorii CCR, dar USL a dezminţit această posibilitate. Dacă Traian Băsescu va fi suspendat, preşedinte interimar va fi Crin Antonescu, în calitate de şef al Senatului.
Acuzaţii dure
Miza uriaşă a bătăliei a mobilizat tabăra USL şi cea PDL a provocat o bătălie parlamentară care a durat de la 10.00 dimineaţa şi s-a prelungit până seara. La şedinţa plenului reunit, desfăşurată de dimineaţă, spiritele s-au încins, în condiţiile în care USL a cerut schimbarea Avocatului Poporului, deşi, iniţial, şedinţa era convocată pentru alegerile conducerilor TVR şi SRR şi pentru mesajul premierului referitor la participarea la Consiliul European.
De asemenea, USL a schimbat ordinea de zi pentru sesiunile de la Senat şi Cameră, introducând schimbarea celor doi preşedinţi, deşi, iniţial, era vorba doar de discutarea unor proiecte de legi.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta. „Guvernarea dumneavoastră este o dictatură. De ce nu aţi respectat decizia Curţii Constituţionale? Doar prin demisie ţara vă mai poate respecta. Aveţi grijă, decontul va fi aproape", a avertizat Blaga.
Ponta a replicat că este dificil pentru Blaga să spună că este în opoziţie când stă sus la tribuna Senatului şi e sprijinit de preşedinte. „Fiecare îşi alege stăpânul: dumneavoastră l-aţi ales, eu prefer să aleg Parlamentul şi poporul României", i-a spus Ponta lui Blaga.
"Guvernarea dumneavoastră este o dictatură. De ce nu aţi respectat decizia Curţii Constituţionale? Aveţi grijă, decontul va fi aproape.
Vasile Blaga preşedintele PDL
"Ceea ce se întâmplă astăzi reprezintă în mod clar o lovitură de stat mascată sub aparenţa procedurilor democratice.''
Mihai Răzvan Ungureanu fost premier
"Nu s-a încălcat nimic din Constituţie, din regulament, democrat-liberalii încearcă cu tot felul de tertipuri, cu declaraţii aberante, de genul lovitură de stat.''
Crin Antonescu preşedintele PNL
Ce conţine planul USL
- Schimbarea Avocatului Poporului, singurul care poate ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă
- Schimbarea preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ambii numiţi de PDL
- Guvernul condus de Victor Ponta ar intenţiona să modifice, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, astfel încât CCR să nu mai poată judeca hotărârile Parlamentului
- Guvernul ar putea oferi Parlamentului posibilitatea de a declara incompatibili judecători ai Curţii, procedură pe care în prezent o poate declanşa doar plenul CCR
- Declanşarea procedurilor parlamentare de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu
- Dacă Traian Băsescu va fi suspendat, şeful Senatului, Crin Antonescu, va deveni preşedinte
- USL va trece la demiterea preşedintelui pe baza unei noi legi a referendumului.

Niciun comentariu: