Deşi averea afaceristului Dinu Patriciu este evaluată de specialişti la peste 850 de milioane de euro, riscă să fie executat silit pentru o datorie de 10 milioane de euro acumulată în timp de societatea Minimax Discount SRL, pe care Patriciu a controlat-o până la intrarea acesteia în insolvenţă.
Problemele de sănătate nu sunt singurele care îi dau bătăi de cap magnatului Dinu Patriciu (62 de ani)
Povestea datoriei de 10 milioane de euro a început în urmă cu câţiva ani, când firma lui Patriciu a contractat două credite, ce urmau să fie achitate prin intermediul a două bilete la ordin cu scadenţă în iulie anul acesta. Cum afacerile societăţii Minimax Discount SRL au mers în pierdere, în- tr-un final a intrat în incapacitate de plată.
Banca a solicitat mai întâi emiterea unei ordonanţe de plată europene ce-i permite identificarea tututor conturilor pe care Dinu Patriciu le-ar putea deţine oriunde în Europa. Ulterior, când se va şti cu siguranţă unde şi câţi bani are omul de afaceri, se va trece la executarea silită a conturilor până la recuperarea datoriei de 10 milioane de euro. Dacă banii din bănci nu vor fi de ajuns, o parte importantă din averea magnatului, estimată la peste 850 de milioane de euro, ar putea fi scoasă la licitaţie. Emoţiile acestei afaceri păguboase pentru Dinu Patriciu vor dura cel puţin până în aprilie anul viitor, când judecătorii vor decide soarta averii acestuia.
Rodica Dana, soţia lui Dinu Patriciu, a abservat că magnatul îşi cam scapă din mână afacerile, motiv pentru care la începutul acestei luni a deschis proces de partaj, cerând jumătate din avere. Cum avuţia e estimată de specialişti la peste 850 de milioane de euro, doamna Patriciu va fi obligată să scoată din buzunar o sumă imensă (n.r. - 25 de milioane de euro), pentru a plăti taxa de timbru de 3% din valoarea masei partajabile. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru începutul lunii februarie a anului viitor.
Niciun comentariu: