» » » Sclavi bengalezi pentru ciupercăriile din România: „Mâncare la ceaunul de orez şi odihnă, la grămadă, pe saltele”

Vivian Oancea i-a ţinut pe asiatici  în apartamentul de pe Aleea Parcului

Detalii incredibile despre modul în care erau trataţi în România muncitorii originari din Bangladesh care munceau în Oneşti rezultă din rechizitoriul prin care procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe omul de afaceri Vivian Oancea (46 de ani) şi fiul acestuia Michael Oancea (23 de ani). Cei doi afacerişti sunt acuzaţi pentru trafic de persoane.
Procurorii DIICOT au început ancheta în acet dosar după ce doi cetăţeni din Republica Populară Bangladesh, Delwar Hossin şi Mohammad Remon-Hassan, au fost depistaţi, la data de 15 februarie 2011, de către poliţiştii de la Tranpsorturi Braşov în trenul rapid nr. 346 care circula pe ruta Bucureşti Nord – Viena.
Celor doi le expiraseră viza dată de autorităţile din cadrul Ambasadei României din New Delhi – India, în scop de afaceri şi voiau să ajungă în vestul Europei. Cei doi au povestit poliţiştilor că mai sunt şi alţi concetăţeni ai lor care muncesc la o fermă din Bacău. Ancheta a fost prleută de DIICOT- Serviciul teritorial Bacău.

Relaţii cu diplomaţii români şi străni

Ancheta DIICOT a relevat că omul de afaceri Vivian Oancea a iniţiat începând cu anul 2009 operaţiuni consistente pe linia importului în România de forţă de muncă din Asia. “În acest scop a dezvoltat un sistem relaţional la nivelul unor reprezentanţi diplomatici ai statelor din spaţiile furnizoare de forţă de muncă”, suţin procurorii.
Mai mult, Vivian Oancea a fost asociat într-o societate comercială cu Jamaludin Bin Hasan- soţul ambasadoarei Malaeziei la Bucureşti, DIICOT arată că  Jamaludin Bin Hasan beneficiază de imunitate de jurisdicţie civilă, penală şi administrativă pe teritoriul României.

Interesat de sute de bengalezi

Din documentaţia ataşată la dosarul de urmărire penală a rezultat că în cursul anului 2010 Vivian Oancea a încercat să obţină detaşarea mai multor sute de cetăţeni din Republica Populară Bangladesh în România, prin societatea Felda Europe Oneşti, pe care o administrează, fără însă a obţine avizele cerute de legislaţia în vigoare în acest scop. 
Având în vedere lipsa de activitate a firmei şi conţinutul unor convorbiri telefonice interceptate autorizat purtate de Oancea, s-a conturat ipoteza că acesta intenţiona să plaseze forţa de muncă pe care urma să o aducă din Bangladesh la  persoane fizice şi juridice pentru a obţine astfel diverse beneficii materiale.

„Bă care aveţi nevoie, uite ăsta are oameni acolo, cutare să dea cu mătura..”

La data de 7 martie 2011, Vivian Oancea este sunat de un partener de afaceri,  are-l întreabă dacă mai are cetăţeni din Bangladesh la muncă.

Domn:  Bă, dar tu ai adus oameni din Bangladesh, sunt acolo la fabrică?
Vivian Oancea: Nu mai am, nu mai am, au plecat..
Domn: Ei..
Vivian Oancea: De ce?
Domn: Le-ai luat banii şi au plecat, ă?
Vivian Oancea: Da, da, da..
Domn: Când?Că auzisem la Cuciureanu că, bă care aveţi nevoie, uite ăsta are oameni acolo, cutare să dea cu mătura..
Vivian Oancea: Da mă, dar nu, pot să aduc, pot să aduc, dar trebuie contract, trebuie alea, alea făcute, şi..
Domn: Aha, dar câţi ai avut?
Vivian Oancea: Păi cât două, trei sute?
Domn: Ai avut?
Vivian Oancea: Nu, ei, pot să aduc..

„Ăştia nu-s pretenţioşi”

La data de 24 mai 2011, Vivian Oancea este sunat de un partener de afaceri care-l întreabă dacă a rezolvat treaba cu cetăţenii din Bangladesh.
DIICOT arată că din conţinutul acestei convorbiri a rezultat indicii cu privire la intenţia Vivian Oancea de a trata cetăţenii străini ca pe nişte sclavi, cu încălcarea demnităţii umane.

Vivian Oancea: Da?
Domn: Âââ... Bună ziua. V.S. vă deranjează. Domnu’ VIVI?
Vivian Oancea: Să trăieşti, să trăieşti. Ce faci SANDULE?
Domn: Ce să fac nenea VIVI, uite eram lângă JUPÂNU’ când te-a sunat zic băi zic ia să-l sun şi eu pe VIVI să vedem ce mai face, ce mai învârte...
Vivian Oancea: Uite pe la BUCUREŞTI, aşa.
Domn: Mă da’ ce faci la BUCUREŞTI? Dai ora exactă pe-acolo?
Vivian Oancea: Da, da, da, da, da, da...păi da!?
Domn: Păi bravo, bravo, bravo.
Vivian Oancea: Ai văzut că am adus băieţi de prim rang..
Domn: Ăă?! Ia zi-mi: te-apuci de treabă? Ţi-aduci echipă din aia cum ai vorbit tu cu BANGLADESH, cu.....? Sau a fo....?
Vivian Oancea: Da, da, da, da. Suntem pe asta...să vedem acuma dacă vin ăştia ai noştri din nou la treabă. Că cu ăştia numai s-a frecat menta, nimica, mi-a...am dat 54.000 de euro taxă de viză şi am luat-o....cum e?
Domn: La buzu... Ai luat-o la buzulică?
Vivian Oancea: Prin guriţă.
Domn: La buzulică, nu?
Vivian Oancea:: Da.
Domn: Aha, aha...ce să-i faci?! Eu mă gândeam că-i aduci încoace, ne apucăm la hotel, ca să... e de lucru berechet, Măria ta.
Vivian Oancea: Este, nu?
Domn: Pfoaleu.
Vivian Oancea: Mm?
Domn: Hai... te-aşteptăm aicea cu..., cu ei.
Vivian Oancea: Bine, omule.
Domn: Cu 100 de oameni aşa, pe...
Vivian Oancea: 100 de oameni, nu?
Domn: Păi, dacă-i ai pentru amenajări...
Vivian Oancea: Da, da... hai că vedem.
Domn: Ăăă? Şi-n rest?
Vivian Oancea: Ai unde să-i culci? Mâncare... la ceaunu’ de orez, da’... culcare?
Domn: Culcare?! Îi culcăm în hotel, băi, ce-are?!
Vivian Oancea: Daa...
Domn: Hotelul este zugrăvit, numai trebuie... dotat.
Vivian Oancea: Da dom’le, ăştia nu-s pretenţioşi. Pe saltele, nu? Că doar nu-ţi ajunge paturi..
Domn: Păi, păi, doar vin la şantier, nu vin la...
Vivian Oancea:: Exact, exact...
SANDU: Facem..., le amenajăm nişte băi...
Vivian Oancea: Daa...
Domn:... unde-i cazăm, şi gata.
Vivian Oancea: Aha.... Bine, măi.
Domn: Păi, ne-auzim, ne-auzim, da?
Vivian Oancea: Bine, pa, pa pa.
Domn: Să trăieşti, pa pa
Vivian Oancea: Pa pa.

Le-au luat paşapoartele

Cinci bengalezi au fost aduşi în România, după ce au luat viză  la Ambasada României la New Delhi. Ei au intrat în România la data de 3 noimebrie 2010 prin PTF Otopeni şi au fost aşteptaţi la aeroport de Vivian şi Michael Oancea, care i-au condus la Oficiul de Imigrări în vederea întocmirii formalităţilor de intrare în ţară. Vivian Oancea le-a luat paşapoartele şi le-a cerut sumele de bani cu privire la care conveniseră încă din India că i se cuvin lui pentru facilitarea obţinerii permiselor de muncă. Cei 5 cetăţeni bengalezi au fost cazaţi timp de 4-5 zile în Bucureşti, după care au fost transportaţi de Michael Oancea la Oneşti şi cazaţi într-un apartament proprietatea lui Vivian Oancea.

Muncă la ferma cu ciuperci 

La Oneşti au stat aproximativ 2 luni, timp în care erau transportaţi fie de către Oancea Vivian, fie de Oancea Michael cu un autoturism la o fermă de ciuperci aparţinând Swift TC, societate administrată de Vivianl Oancea, la care era asociat cu fiul său. Potrivit DIICOT, bengalezii au muncit cu nerespectarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, asigurări sociale, sănătate şi securitate.
Procurorii au arătat că aceştia erau obligaţi să presteze munci grele (cărau saci de compost şi efectuau curăţenie la fermă), lucrau mult peste timpul legal de muncă, respectiv 10-12 ore pe zi, fără repaus săptămânal şi fără a fi plătiţi pentru munca depusă. În zilele în care părţile vătămate munceau la fermă, Oancea le dădea mâncare în cantitate insuficientă.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO