» » Vânzarea CET Borzeşti a fost amânată


La solicitarea unor consilieri locali de la PNL şi PD-L, proiectul de hotărâre privind vânzarea activelor de la CET Borzeşti a fost amânat la ultima şedinţă a Consiliului Local Oneşti, pe motiv că în Caietul de sarcini nu au fost stabilite aspectele de mediu, iar modalitatea de organizare a licitaţiei nu a fost corespunzătoare. Conform consilierului Gelu Nicolcea (PNL), trebuie să se organizeze licitaţie deschisă cu strigare, şi nu ofertă în plic, aşa cum prevedea documentul iniţial. Iar Bebe Coandă (PD-L) a susţinut că la dezmembarea instalaţiilor de la CET Borzeşti vor rezulta cantităţi foarte mari de azbest fulgi, iar Caietul de sarcini trebuie să prevadă obligaţia cumpărătorului de a avea contracte cu firme specializate în gestionarea deşeurilor. „Să nu facem o bombă ecologică”, a spus Coandă, iar primarul Emil Lemnaru a fost de acord să retrimită proiectantului Caietul de sarcini, să-l reanalizeze. Cu acest lucru au fost de acord cei 15 aleşi de la PSD (9) şi PNL (6), în timp ce consilierii PD-L (6) s-au abţinut de la vot.
Vânzarea CET a fost aprobată după ce activele au fost evaluate de o firmă specializată, la 2,5 milioane de euro, iar banii vor fi dirijaţi cu preponderenţă către firma de termoficare, Termon CT SA. Proiectul pentru valorificarea centralei de la Borzeşti se va discuta din nou în şedinţa extraordinară de pe 10 martie. Tot atunci se vor supune la vot şi cele trei proiecte legate de contractarea împrumutului de 150 miliarde de lei vechi, pentru repararea drumurilor, ce fuseseră retrase la ultima şedinţă a consilierilor locali, la solicitarea liberalilor. La ultima şedinţă ordinară, s-a mai luat act de demisia viceprimarului Constantin Florian şi s-a validat mandatul noului consilier local, Bebe Coandă. De asemenea, s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru un ansamblu de 4 locuinţe pe Strada Zemeşului, concesionarea unui număr de 8 suprafeţede teren, pentru modernizări şi extinderi de locuinţe şi spaţii comerciale, precum şi pentru amenajarea unei căi de acces şi a unui depozit. S-a mai aprobat şi o indemnizaţie de 400 de lei pe lună pentru cenzorii de la SC Domeniul Public şi Privat SA, firma municipalităţii oneştene.
Traian TUDOR

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO