Includerea proiectului de modernizare şi repornire a rafinăriei din Oneşti în „Strategia de dezvoltare a judeţului Bacău pentru perioada 2010 - 2021” a devenit o promisiune fermă odată ce prefectul Constantin Scripăţ şi preşedintele Consiliului Judeţean, Dragoş Benea, şi-au pus semnăturile pe adresa oficială prin care au răspuns unei solicitări în acest sens venită din partea Sindicatului „Rafinorul”. Adresa a ajuns la Rafo la mijlocul săptămânii trecute şi am semnalat-o în cel puţin trei publicaţii, fără niciun comentariu. Comentez acum, pentru că decizia celor doi oficiali din conducerea judeţului, deşi lăudabilă, îmi aminteşte din nou toate celelalte promisiuni pe care le-am auzit, de-a lungul anilor, în cazul Rafo.Vizite şi „pelerinaje”
Demnitari de ranguri diferite şi politicieni mai mult sau mai puţin influenţi s-au perindat pe la Rafo Oneşti în valuri. Mai ales în campanii electorale sau la diferite evenimente, când n-au scăpat de întrebările jurnaliştilor despre soarta rafinăriei oneştene. Am auzit tot felul de răspunsuri: cele mai multe fiind promisiuni aproape ferme că totul va fi OK, altele ceva mai diplomatice, deci rezervate, dar şi acestea pe un suport de speranţă servită rafinorilor pe pâine. Nu pot uita, dintre toate, două asemenea momente.
Unul a fost cu mai mulţi ani în urmă, în campania electorală, evident, când la Rafo a aterizat, cu un elicopter, Petre Roman, candidat la preşedinţia României. Era celebrul autor al unui verdict devenit legendă: „Industria României este un morman de fiare vechi!”. Nu s-a sfiit, totuşi, să vină pe o platformă industrială, printre rafinori, pentru a le câştiga votul. A venit, a discutat cu administratorii şi liderii de sindicat, a vizitat ce era de vizitat şi a ieşit, pentru scurt timp, printre salariaţii adunaţi, ciotcă. Le-a spus destule, dar nimic concret, deşi ştia clar ce aşteptau oamenii să audă. Atunci, l-am întrebat direct dacă el crede că rafinăria va reporni, iar locurile de muncă nu vor mai fi ameninţate. A răspuns scurt, „DA!”, pentru că nu avea încotro şi a plecat. Nu a ieşit preşedinte, dar nici de repornirea rafinăriei nu s-a mai auzit. (Dar dacă ieşea?)
Preşedintele promite
A doua vizită la Rafo la care am asistat a fost la un nivel şi mai înalt: chiar a preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. Tot într-o campanie electorală. La fel, a venit, a vizitat, a stat de vorbă cu reprezentanţii noilor acţionari şi cu salariaţii, în stilul său cunoscut. Nu a dat niciun răspuns tranşant, la aceeaşi problemă care pare eternă: va avea Rafo un viitor? L-am urmat, în aceeaşi zi, în alt oraş al judeţului, Moineşti, şi l-am prins într-un moment în care nu avea cum să nu facă declaraţii de presă. I-am reformulat întrebarea despre Rafo şi nu a zis NU, dar nici nu s-a pronunţat clar, pentru că, nu-i aşa, e doar preşedintele ţării, iar de amănunte de acest fel se ocupă, evident, Guvernul. Era vorba despre ajutorul de stat pe care Rafo îl solicita în noul proiect industrial.
Alte promisiuni
Ce să mai spun despre alte promisiuni pe care le-am auzit de la alţii? Cu atât mai mult de la oficialii aflaţi în poziţii mult mai de jos, pe scara ierarhică în societate şi în statul român.
Domnii Constantin Scripăţ şi Dragoş Benea afişează, acum, intenţii bune. Sunt băcăuani şi nu pot fi indiferenţi faţă de o întreprindere care ar fi soluţia pentru multe probleme economice şi sociale ale judeţului Bacău. Dar, Strategia de dezvoltare a judeţului până în 2021 este doar un document, asumat de Consiliul Judeţean, pus la sertar şi dat de suport ca punct de pornire pentru oricare strategie locală şi, de ce nu, chiar pentru una regională sau naţională, din care judeţul Bacău nu poate fi exclus. Câte alte documente de importanţă vitală locală sau naţională nu au rămas, oare, doar între coperţile dosarelor?
Rafo are nevoie de bani. Acum! Adică de un credit bancar de 330 de milioane de euro, pentru care statul ar trebui să garanteze cu 280 de milioane de euro. Iar de aici, încep toate controversele: că de ce statul să blocheze atâţia bani pentru firma unor investitori străini? Că dacă aceştia nu mai dau înapoi banii din credit? etc. Iar mai presus de orice, stă mediul concurenţial acerb, piaţa petrolului, pe care un jucător în plus contează. Actualii jucători nu mai au nevoie de un altul.
Sunt, totuşi, convins că „istoria” de la Rafo nu se va opri aici. Dar aş vrea să intre pe un făgaş bun, cu cât mai puţine promisiuni fără valoare.
Petru DONE
Niciun comentariu: