» » Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci” are conducere nouă


La conducerea Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” din Onești a fost numit un nou director, în persoana profesorului de istorie Bogdan Romandaș care, printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bacău, a înlocuit-o pe Aurica Nistor, al cărei mandat a expirat.
Bogdan Romandaș a fost numit cu delegație, până la toamnă, când va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de Director. Până acum, el a mai fost director adjunct al colegiului (din 2010, dar și în perioada 2005 – 2006), precum și lider pe unitate al Sindicatului Liber din Învățământ. Romandaș predă istoria din 1999, an în care a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. El are 34 de ani și este căsătorit.
Noul director ne-a spus că printre prioritățile lui figurează realizarea ofertei educaționale și a planului școlar propus, precum derularea unor proiecte din programul Comenius. „Ne-am propus, de asemenea, să revitalizăm segmentele sportive de gimnastică și handbal” – ne-a mai spus directorul Bogdan Romandaș. „Vrem să păstrăm și un anumit standard de calitate în școală. Dar încercăm să fim cât mai vizibili și cât mai transparenți”. Profesorul Romandaș ne-a mai precizat că este important de păstrat și prestigiul de care se bucură unitatea școlară. „Avem ca patron spiritual pe Nadia Comăneci, care este cel mai tare brand din țară, iar noi trebuie să ne ridicăm la nivelul ei”, a apreciat directorul de la Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci”.
Din punct de vedere al ofertei educaționale, liceul este unul special, pentru că are elevi începând de la clasa întâi. Tot la acest colegiu a fost numit și un nou director adjunct, profesorul de sport Viorel Antohe. La Onești, s-a mai propus schimbarea directorilor de la Clubul Sportiv Școlar (Mircea Agapi) și de la Grupul Școlar Auto (Adrian Sergentu), însă ISJ a revenit asupra deciziilor luate și i-a păstrat în funcție pe cei doi.
Traian TUDOR

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO