» » » » Gigi Becali a recunoscut că a falsificat un contract. Verdict pe 4 iunie în dosarul "Valiza" (VIDEO)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat luni dezbaterile în dosarul 'Valiza', în care sunt judecaţi George Becali, Victor Piţurcă şi Teia Sponte, instanţa urmând a se pronunţa pe 4 iunie. În acest dosar, Becali este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri după ce ar fi încercat să le dea jucătorilor de la Universitatea Cluj 1,7 milioane de euro pentru ca aceştia să câştige meciul cu CFR Cluj.


Decizia în dosarul "Valiza" se dă peste o săptămână. George Becali a fost adus luni de la Rahova pentru a fi audiat de magistraţii Înaltei Curţi. Procuorii au cerut pedeapsa de 4 ani cu executare pentru latifundiar, acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri.
Becali ar fi încercat să le dea jucătorilor de la Universitatea Cluj 1,7 milioane de euro pentru ca aceştia să câştige meciul cu CFR Cluj. Becali a recunoscut în faţa instanţei că a falsificat o serie de documente pentru a masca încercarea de premiere a jucătorilor de la Universitatea.
Instanţa supremă se va pronunţa pe 4 iunie în dosarul "Valiza".

Audierea lui George Becali a durat două ore. Omul de afaceri a încercat să le explice judecătorilor de la Înalta Curte că, în opinia sa, nu a făcut nimic imoral.
Magistraţii au decis, la termenul trecut, amânarea cauzei, după ce George Becali, Alina Florentina Ciul şi Teia Sponte au cerut instanţei un răgaz pentru pregătirea apărării şi angajarea de avocaţi.

În decembrie 2008, George Becali a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul "Valiza".
Este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Şi Victor Piţurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului.
În 2008, Becali a oferit un milion 700 de mii de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj" ca să joace corect în meciul cu "CFR Cluj".

DETALII PE TVR

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO