» » Pericol de explozie în Gara Bacău

Inainte


Două vagoane încărcate cu motorină și unul cu ciment s-au ciocnit azi, ora 17.10(19 octombrie 2010), la intrarea în gara Bacău, în timpul unor manevre de triaj pe calea ferată.
Fiecare dintre cisterne era încărcată cu câte 40 de tone de carburant adus de la rafinăria Petrobrazi Ploiești și urma să ajungă la una dintre stațiile Petrom de la ieșirea din municipiul Bacău înspre comuna Sarata.
”Greșeala a pornit de la faptul că lucrătorii CFR nu s-au asigurat dacă vagoanele sunt legate sau nu între ele. De fapt nu erau. Când mecanicul de locomotivă a vrut să mute garnitura de tren de pe linia cinci pe linia opt s-a produs coliziunea între vagoane”, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean (ISUJ) Bacău.
Mai bine de două ore, peste o tonă de motorină s-a scurs pe terasamentul de cale ferată. Deoarece exista riscul producerii în orice moment a unei explozii, un echipaj de pompieri a asistat la operațiunea de golire a celor două cisterne și la ridicarea lor cu o macara.
”Un astfel de accident care să pornească de la o simplă manevră de tren nu am avut niciodată. Am reuşit să deblocăm traficul și pe linia unu de cale ferată se circulă fără nicio problemă”, a spus Nicolae Schirliu, șeful Poliției TF Bacău. Garnitura de tren avea 17 vagoane dintre care nouă erau pline cu motorină, iar opt cu ciment. (Olimpia Filip)





SURSA: http://www.inainte.eu/2010/10/pericol-de-explozie-in-gara-bacau/#more-8800

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO