» » » » Cristian Ţânţăreanu e speriat că va face puşcărie la bătrâneţe



Scandalul legat de Lacul Corbeanca, de dărâmarea digului de acces către una din proprietăţile vecinului său Sorin Bonciu, dar şi de inundarea mai multor suprafeţe împădurite din zonă pare să fi atins punctul culminant. Împovărat de plângeri penale strânse în timp, vreo 11 la număr, afaceristul trebuie să se prezinte astăzi în faţa procurorilor de la DNA. “M-au chemat la interogatoriu cu valiza, pregătit pentru o reţinere de 24 de ore!”, ne-a declarat Ţânţăreanu (69 de ani).

Nebunia din paradisul cel verde al lui Ţânţăreanu a început în urmă cu aproape doi ani, atunci când afaceristul a pus ochii pe un dig ridicat de Sorin Bonciu. În timp ce vecinul său susţinea că limba de pământ, care este şi drum de acces către proprietatea sa, a fost ridicată cu autorizaţii şi aprobări obţinute legal, Tânţăreanu a contestat permanent legalitatea acelui dig pe care până la urmă l-a distrus.
Până mai ieri foarte sigur pe el într-un război pe care declara că îl controlează şi în care va lupta chiar şi cu arma în mână, Ţânţăreanu ne-a făcut o declaraţie- şoc.


“O să văd azi ce dovezi are Sorin Bonciu. De două zile sunt anchetat, iar azi m-au chemat la Procuratură cu o valiză, pregătit de reţinere pentru 24 de ore. Azi o să aflu şi dacă mă vor reţine mai mult. Mie aşa mi-au spus să mă prezint azi, la ora 9.00, cu valiza la Procuratură. Eu mi-am consultat şi avocaţii, însă trebuie să vedem ce a depus la dosar Bonciu, pentru că eu nu ştiu exact care sunt acuzaţiile pe care mi le aduce acesta, abia azi o să aflu. Multe capete din dosar le pot contesta avocaţii mei. Este clar că Bonciu este influent, că are relaţii şi că mă vrea închis. Eu am şi probleme de sănătate, trebuie să merg la control în Franţa, să văd în ce stadiu mai este boala”, ne- a mărturisit Cristian Ţânţăreanu, vădit speriat de faptul că ar putea face puşcărie la bătrâneţe.


Mai mult: EXCLUSIV | Probleme în Paradisul Verde? Cristian Ţânţăreanu e speriat că va face puşcărie la bătrâneţe | VIDEO - Ştiri interne | Libertatea.ro 

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO