» » » » » Minorii criminali ai Bacaului


Bacaul se numara printre judetele cu cei mai agresivi minori din Moldova. Statistica seaca a parchetelor scoate la iveala un lucru care ar trebui sa ne ingrijoreze. Specialistii cred ca adolescentii ajung sa comita fapte atât de grave pentru ca nu anticipeaza pedepsele ce le vor avea de ispasit. 

Sunt la vârsta la care ar trebui sa acumuleze informatiile care sa-i duca pe un drum drept in viata, sunt la vârsta inocentei si, totusi, sunt minori care la 15-16 ani i-au ingrozit pâna si pe anchetatori prin cruzimea lor. Ei sunt minorii criminali ai Bacaului. Sunt copiii care au luat vieti, unii dintre chiar fara remuscari. O statistica a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau arata faptul ca, numai in primul semestru al acestui an, 123 de minori din judet au ajuns in fata anchetatorilor si ulterior deferiti justitiei pentru diferite fapte, iar o treime dintre ei dintre ei sunt acuzati de fapte comise cu violenta. „In primele sase luni ale anului 2012 au fost trimisi in judecata pentru fapte comise cu violenta 23 de minori dintre care 6 pentru omor. Din totalul minorilor cercetati penal, 23 au fost arestati preventiv”, a explicat pr. Ionel Sentes, procurorul general al PCA Bacau. Numarul copiilor bacauani care ajung in tabara infractorilor este mult mai mare fata de cel al judetului Neamt, unde in aceeasi perioada au fost trimisi in judecata 73 de minori, dintre care 15 pentru fapte cu violenta, doar unul fiind acuzat de crima si 9 au fost arestati preventiv. Avem, asadar, adolescenti agresivi, despre specialistii cred ca actioneaza fara sa-si dea seama de consecintele faptelor lor.

  Portret de agresor: Adolescent cu intelect scazut, care incearca sa braveze 

“Sunt mai multi factori care conduc la acest comportament, dar as sublinia modelul pe care il preiau de la parinti si care este un model agresiv, arata Lili Buganu, psiholog in cadrul Centrului de Interventie in Regim de Urgenta al DGASPC. La acesta se adauga si anumiti factori ereditari. Adesea, e vorba de copii cu toleranta scazuta la frustrare, care au intelect liminal sau deficienta medie. Un alt factor poate fi vârsta. De obicei sunt adolescenti, iar la aceasta vârsta sunt mai impulsivi si nu prevad efectele actiunilor in care sunt implicati. Daca fac parte dintr-un grup, incearca sa braveze ca sa fie acceptati si sa se impuna ca lideri.”




Crima teribila la Pârgaresti
Una dintre faptele infioratoare savârsite de catre un minor a fost si cea din luna mai de la Pârgaresti. Acolo, un tânar de 35 de ani a fost ucis in bataie de doi consateni, unul dintre ei având doar 17 ani. Trupul lui Adrian M. (35 ani) a fost gasit aruncat la marginea satului cu mai multe vânatai. La necropsie s-a stabilit ca moartea a fost violenta, s-au audiat zeci de persoane, s-a intocmit un cerc de suspecti si asa s-a ajuns la cei doi autori. Au fost prinsi la Arad in timp ce incercau sa paraseasca tara. La audieri au povestit ca l-au lovit cu pumnii si picioarele si o bucata de lemn, iar dupa ce au vazut ca nu mai misca l-au pus intr-o cauta si l-au dus la marginea comunei, unde l-au abandonat. Când au aflat ca politistii au impânzit comuna au vrut sa fuga in strainatate.
In aprilie, un barbat de 59 de ani, din Oncesti, a fost omorât si abandonat pe o ulita. Cercetarile au scos la iveala faptul ca autorul este un minor de 17 ani, finul victimei. A fost o crima cu sânge rece, premeditata din timp. Tânarul l-a asteptat pe barbat sa iasa din magazin si pe strada l-a lovit fara mila. Avea nemultumiri legate de fântâna din fata casei si câteva pasari. (S. Patrascanu)
http://www.desteptarea.ro/minorii-criminali-ai-bacaului/

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO