» » » » » » Dau functiile pe vrabia electorala



Candidatii care se arunca in campania electorala incepand cu 9 noiembrie isi intrerup activitatile obisnuite pentru a bate colegiul in lung si-n lat. Daca actualii parlamentari au primit vacanta cu acte in regula, candidatii care ocupa diverse functii in institutiile bacauane isi vor lua un “mic” concediu de odihna. Campania electorala debuteaza pe 9 noiembrie. Timp de luna, candidatii trebuie sa-si convinga alegatorii din colegiul lor ca le merita voturile. Dar, o parte din cei care intra in campanie electorala sunt directori de institutii sau angajati ai statului, asadar vor trebui sa lase birourile fitoase, pentru a merge intre oameni. Mai simplu le va fi celor din mediul privat sau celor care au propriile afaceri. Timp de o luna isi vor delega sarcinile de serviciu colegilor sau subordonatilor. Din Primaria Bacau vor lipsi timp de 30 de zile, cat dureaza campania electorala, viceprimarul Dragos Luchian, candidat in Colegiul 1 Senat, dar si colega sa de partid, directorul Directiei Servicii Publice, Viorica Marcu, candidat la Camera Deputatilor, in Colegiul 5. Ambii isi iau concediu de odihna din data de 8 noiembrie si vor reveni la functiile lor doar daca nu ies invingatori pe 9 decembrie.
Unii isi dau demisia, altii se mai gandesc
Pe lista candidatilor sunt in acest an si unii directori de institutii bacauane sau angajati. Directorul Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau, Cristian Cucuian si-a scris deja demisia. „Am inaintat deja documentele pentru ca sa se gaseasca un inlocuitor. Nu stiu cine imi va prelua atributiile de serviciu, dar va fi temporar numita o persoana”, a declarat directorul demisionar. Acesta era vizat pentru a fi schimbat de la sefia acestei institutii. Cucuian va candida pentru un fotoliu de deputat in Colegiul 8. Ioan Melinte, in schimb, directorul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura, nu a decis inca cum va proceda cu functia sa pe timpul campaniei electorale. „Trebuie sa merg la Bucuresti. Nu stiu exact ce voi face de vineri incolo. Deocamdata, sunt aici”, a spus Melinte. Acesta va candida din partea PP-DD in Colegiul 5, unde se va „lupta” cu Viorica Marcu. Angela Bogea, desemnat candidat in Colegiul 1 Camera Deputatilor din partea „popularilor” si director de resurse umane in cadrul Consiliului Judetean Bacau nu va mai ocupa functia de conducere. „Voi respecta Legea 188/1999 si voi demisiona din functia de director. Asa prevede legea, asa facem si am inaintat deja demisia la cabinetul presedintelui CJ”, a spus aceasta. Daca nu va ocupa un loc in viitorul legislativ, se va intoarce la functia de executie pe care o are in institutie. Pe perioada campaniei, isi va suspenda activitatea, cum prevede de altfel si legea. Directorul Colegiului „Vasile Alecsandri”, Vasile Cautis, candidat in Colegiul 2 Camera Deputatilor, va lua o pauza din functia de director, dar „voi continua sa merg la ore. Nu renunt la activitatea didactica, mai ales ca predau niste optionale si nu vreau sa-i privez pe elevi acestea”, sustine candidatul. Isi va vedea in continuare de treaba si Lucian Sova. Candidatul USL in Colegiul 4 Camera Deputatilor este si membru in Consiliul de Administratie al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. „Ma voi prezenta la sedinte, daca sunt convocat. Incompatibilitatea vine in momentul in care detii functia, nu doar pentru ca esti candidat”, a declarat Sova.
Senatorii au vacanta
Senatorii lucreaza in teritoriu in perioada 1-19 noiembrie, dupa cum a decis Biroul permanent al Senatului saptamana trecuta. Prin „lucru in teritoriu” se intelege ca senatorii, cei care mai vor un mandat, au ragaz sa inceapa campania fara a rata vreo indemnizatie de sedinta. Vor primi insa bani daca se prezinta la sedintele din comisii pentru a dezbate o serie de acte normative urgente. „Daca sunt chemat la Senat, ma voi prezenta. In caz contrar, imi continuu activitatea in teritoriu”, a precizat senatorul Gabriel Berca. Acesta va candida din partea ARD, de aceasta data, pentru un loc in Camera Deputatilor, in Colegiul 3.
In privat este mai simplu
Candidatii care nu ocupa functii publice renunta mai usor la sarcinile de serviciu. Candidatul ARD la Senat, Sorin Umbrarescu, va lasa notariatul in grija colegilor pentru a se prezenta in fata alegatorilor din Colegiul 4. „Imi voi lua concediu de la serviciu, dar nu-mi fac probleme pentru ca pot fi inlocuit. Nu vor fi sincope la serviciu”, marturiseste Umbrarescu. In plus, si campania agricola s-a incheiat, asadar isi poate vedea linistit de campanie. Va „agata in cui penelul” si Razvan Sendrea, ziarist. Candidat in „colegiul cel mai dificil”, singurele lucruri pe care le va scrie ziaristul sunt scrisori catre electoratul sau. „Sunt doar asociat la saptamanalul Impartial de Bacau. In perioada aceasta nu voi avea timp de scris pentru ca voi fi in colegiu in 95 la suta din timp”, sustine Razvan Sendrea.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO