Neamţ: Liviu Brătescu (PNL) - contracandidatul Elenei Udrea în colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor
Liberalul Liviu Brătescu va fi candidatul USL pentru un mandat de deputat în Colegiul 4 Roman, acolo unde din partea Alianţei România Dreaptă a fost desemnată să candideze Elena Udrea.
Candidatura lui Liviu Brătescu a fost aprobată de Biroul Permanent Naţional al PNL şi validată de Comitetul Executiv al partidului, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Dorin Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ. Astfel, Liviu Brătescu îl înlocuieşte pe fostul viceprimar al municipiului Roman Nicu Stan, desemnat iniţial pe acest colegiu din partea USL. Născut în Roman, Liviu Brătescu este cercetător la Institutul de Istorie ''A.D. Xenopol'' Iaşi. Acesta este şi vicepreşedinte al PNL Iaşi. Potrivit negocierilor din USL, liberalii au desemnat candidaţi în colegiile pentru Camera Deputaţilor 4 (Liviu Brătescu) şi 6 (Dorin Ursărescu), şi 1 Senat (Eugen Ţapu Nazare), iar social-democraţii au candidaţi pe colegiile 2 (Vlad Marcoci), 3 (Liviu Harbuz), 5 (Ioan Munteanu) şi 7 (Ionel Arsene) pentru Cameră, şi 2 Senat (Ioan Chelaru). UNPR i-a desemnat pe Marian Enache, în colegiul 8 deputaţi, şi Liviu Bumbu în colegiul 3 Senat. Partidul Conservator are un singur candidat, Cătălin Drăguşanu în colegiul 1 deputaţi. AGERPRES
Niciun comentariu: