PPE bate şaua PDL să priceapă iapa USL
Popularii europeni au votat ieri, la Bucureşti, un nou program politic, după ce ultimele schimbări fuseseră operate la congresul din Atena, în urmă cu 20 de ani. Şi-au ales o nouă conducere, însă şi-au reconfirmat liderul, iar în privinţa României au spus, în aproape toate limbile UE, că statul de drept nu poate fi pus la îndoială.
Referirea e mai mult decât evidentă: criza politică din această vară a pus la grea încercare democraţia din România, iar intervenţia energică a instituţiilor europene a restabilit statul de drept. Mesajele-cheie s-au referit la ce va face PPE şi ce politici va susţine, la nivel politic, în timp ce economiile Europei sunt lovite de criză, cum va arăta viitorul candidat al popularilor europeni pentru conducerea Executivului de la Bruxelles. Discursul gazdei era oarecum previzibil. Preşedintele PDL Vasile Blaga a deschis oficial Congresul PPE. „Este o onoare pentru noi, românii, să fim gazda unui eveniment de această amploare în Europa. Vreau să mulţumesc PPE şi Comisiei Europene pentru sprijinul puternic acordat democraţiei în această vară şi pentru contribuţia constantă la consolidarea statului de drept. Organizarea Congresului PPE la Bucureşti este expresia încrederii în durabilitatea democraţiei în România", a spus Blaga. Kelemen Hunor din partea UDMR, membru al PPE, a spus că România nu doreşte să fie izolată de UE, dar „bezna comunistă" a însemnat şi că democraţia trebuia construită din temelii în această ţară.
NU SE POATE ÎN UE FĂRĂ STAT DE DREPT
Preşedintele PPE, Wilfried Martens, fostul premier belgian în vârstă de 79 de ani care a mai candidat pentru încă un mandat la şefia PPE, a punctat dedicaţia pentru România: „Mă bucur foarte mult că ţinem Congresul PPE la Bucureşti pentru a apăra valorile noastre fundamentale: libertate, democraţie, statul de drept, responsabilitate şi solidaritate. Această realizare nu trebuie pusă în pericol de niciun actor politic. PPE nu va tolera atacurile împotriva valorilor europene, a standardelor democratice şi a domniei legii Toţi actorii politici din România trebuie să respecte competenţele instituţiilor statului". Încheie partea dedicată României cu un avertisment: echilibrul economic la care a ajuns această ţară nu trebuie schimbat prin măsuri populiste. Unul dintre veteranii Parlamentului European, lider al grupului creştin democraţilor germani din legislativul European, Elmar Brok, menţine tonul: „Creştin democraţii îşi doresc o Uniune Europeană a drepturilor şi de aceea nu putem să facem parte din aceasta Uniune decât dacă suntem un stat de drept. Dreptul nu este instrumentul celor puternici, ci un principiu care trebuie să limiteze orice derivă a democraţiei. Nimeni nu poate avea atâta putere încât să-i controleze pe toţi. Împărţirea puterii este unul dintre cei mai importanţi piloni ai democraţiei", a spus Brok.
MULŢUMIRI DE LA MERKEL
Cancelarul german Angela Merkel le-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu şi lui Vasile Blaga că au permis reuniunea PPE la Bucureşti şi a arătat că acesta este un semnal că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză şi că principiile democraţiei sunt respectate. „Dragă Traian Băsescu, dragă Vasile Blaga şi dragă Kelemen Hunor, mulţumim că ne-aţi permis să ne reunim astăzi la Bucureşti, mulţumim că ne-aţi primit aici pentru a da un semnal că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză şi că principiile democraţiei sunt respectate şi noi ne vom asigura de acest lucru", a spus Merkel. În discursul său, Angela Merkel a menţionat realizările pe care le-au avut unele ţări, inclusiv ţara-gazdă. „Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acţiunile sale nu au fost întotdeauna populare, aşadar trebuie să fim uniţi pentru viitor, pentru că o relaţie de prietenie veritabilă se cunoaşte în perioada de criză", a mai spus Merkel.
BARROSO: FACEM PROGRESE, DAR NU SUFICIENTE
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat, la Congresul PPE, că inegalitatea între ţările UE nu este sustenabilă, el subliniind că integrarea europeană este, potrivit Tratatului UE, „un proces de convergenţă". „Suntem pe calea cea bună pentru crearea unei Uniuni mai puternice între popoarele noastre? Contribuim cu toţii? Răspunsul este că da, dar... Da, facem progrese, dar nu suficiente. Aceasta est analiza deosebit de sinceră a situaţiei din Europa. Nu putem ignora că există tendinţe serioase privind lipsa de convergenţă în ţările noastre şi care alimentează dezbaterea populistă care vizează de fapt sfârşitul acestui minunat proiect european", a afirmat Barroso în discursul său. „Mulţumesc prietenilor din România care au organizat acest congres la Bucureşti, un mesaj este foarte clar: Uniunea Europeană este foarte importantă pentru România, iar România este foarte importantă pentru UE", a mai spus Barosso
BĂSESCU: NU VREM DOUĂ VITEZE
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Congresul PPE, că România nu doreşte o Europă cu mai multe viteze sau crearea unui club de categoria a doua în Europa, format din state care nu sunt în zona euro. „Nu dorim o Europă cu mai multe viteze", a mai spus Băsescu, poziţie pecare a susţinut-o şi premierul polonez, Donal Tusk. Jose Barroso sau Donald Tusk? O altă miză importantă a Congresului PPE de la Bucureşti a fost stabilirea profilului viitorului candidat al popularilor europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene. Nu vor fi date nume, dar vor fi stabilite criteriile prin care acest candidat va fi dese desemnat. Există până în acest moment două variante vehiculate pentru Executivul de la Bruxelles: Barroso III - varianta avansată de vicepreşdintele CE, Viviane Reding. O a doua variantă, avansată de Berlin, este premierul polonez Donald Tusk. SURSA
Niciun comentariu: