Educatia e din nou in clocot. Sindicatul Liber din Invatamânt este la un pas de greva, urmare a nemultumirilor generale care s-au adunat in timp. Sute de profesori din Bacau asteapta si acum banii promisi pe drepturile salariale restante câstigate in instanta. Declaratiile sunt contradictorii intre institutiile care se ocupa de aceasta situatie. Pentru clarificarea problemei s-a cerut si o intâlnire cu prefectul Bacaului.
Lupta continua pe care cadrele didactice, sustinute indeaproape de Sindicatul Liber din Invatamânt (SLI) – filiala Bacau, o duc de mai bine de patru ani pentru recuperarea drepturilor salariale câstigate in instantele de judecata a reaprins discutiile intre Inspectoratul Scolar, SLI si Directia Finantelor. Pentru ca lucrurile s-au tergiversat, pentru ca in final s-a decis ca aceste diferente de bani sa fie acordate in transe anuale, iar acum nu sunt bani, nemultumirile din sistem sunt tot mai acute. La inceputul anului a ajuns in Bacau o parte din fondurile necesare, dar s-a dovedit a fi insuficienta pentru toate cheltuielile la acest capitol. “Din pacate, la ora actuala judetul Bacau face nota aparte fata de restul judetelor, pentru ca la momentul septembrie 2011, când s-a cerut Inspectoratului Scolare sa trimita sumele estimate, s-a neglijat acest aspect. De aceea, s-au aprobat doar 2.339.000 lei, iar la rectificarea bugetara au mai venit 1.319.000 lei. In total 3.658.000 lei, pe un necesar de 6.442.655 lei. Adica putin peste jumatate. Toate demersurile facute de noi catre Guvern, Ministerul de Finante, Ministerul Educatie au fost inutile. Vorbim de sume insuficiente care au dat nastere la noi tensiuni bine motivate in sistem”, a explicat Manole Chiriac, presedinte SLI Bacau.
Pot veni banii din alte judete
Au dreptul la aceste diferente salariale peste 7.500 de cadre didactice de predare, dar si personal auxiliar, din sistemul de Invatamânt din Bacau. Acuzele Sindicatului se indreapta spre Inspectoratul Scolar. “Nici propunerea noastra de a aloca suma venita initial catre tot judetul nu s-a respectat. S-au platit doar sumele pe Bacau, o parte pe Onesti si in câteva comune, dar pe sume foarte mici. Cred ca decizia Inspectoratului Scolar, de a nu solicita scolilor sa trimita necesarul, este un lucru foarte grav. Când a fost rectificarea, am convingerea ca la acel moment Ministerul Finantelor nu avea o situatie clara din judetul Bacau. Incercam de fapt sa acoperim necesarul pe Bacau cu acele sume excedentare din alte judete, pentru ca sumele exista, dar au fost repartizate gresit, tocmai pentru ca unii nu si-au facut treaba cum trebuie”, a mai acuzat Manole Chiriac. La toate aceste probleme se adauga si faptul ca reteaua scolara s-a modificat, unii directori au fost schimbati, s-au realizat si transferuri de cadre didactice, iar in unele cazuri evidenta clara a tuturor hotarârilor judecatoresti s-a pierdut. De cealalta parte, Inspectoratul Scolar sustine ca listele exista, dar banii nu au ajuns pentru ca ei sunt gestionati direct de la centru, prin Directia Finantelor Publice .
Transe anuale, pâna in 2016
Din partea Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) exista deschidere in tot ce inseamna dialog din acest punct de vedere si se spera ca la o urmatoare rectificare bugerata sa fie platite in totalitate sumele restante. “Am avut dialog cu Inspectoratul Scolar. Avem liste, s-a facut o repartizie a banilor in raport cu sumele pe care le-am primit si speram ca la o rectificare ulterioara sa achitam suma in totalitate”, a spus si Mircea Muntean, director executiv DGFP Bacau. Aproape 90 la suta dintre cadrele didactice din sistemul de invatamânt bacauan au dat în judecata consiliile locale pentru a primi majorarile salariale cu 50 la suta, conform Legii 221/2008. Pentru majoritatea lor exista hotarâri definitive. Printr-o noua prevedere legislativa s-a decis ca aceste diferente salariale sa se primeasca în intervalul 2012-2016, respectiv 5% din valoarea titlului executoriu în 2012, 10% in 2013, 25% in 2014, 25% in 2015 si 35% in 2016.
Plata acestor drepturi a fost amânata din 2009. Mai intâi a fost OUG 71/2009, prin care se stabilea ca aceste drepturi vor fi platite esalonat, in transe de 34 la suta din valoarea hotarârii judecatoresti devenita titlu executoriu, în 2010, 2011 si 2012. Nu s-a aplicat. A fost emisa apoi o alta Ordonanta de Urgenta 18/2010, prin care plata sumelor prevazute prin aceste hotarâri judecatoresti se va realiza esalonat în 2011, 2012 si 2013. Si aceasta ordonata a cazut, pentru ca intre timp a fost emisa alta – OUG 45/2010, care amânat din nou plata. Acum se aplica prevederile Legii nr. 230/2011. Pentru anul 2012, Legea bugetului de stat prevede ca plata acestor sume se face trimestrial: 1,25% in martie, 1,25% in iunie, 1,25% in septembrie si 1,25% in decembrie.
Niciun comentariu: