» » » O zi de lucru a MAFIEI LEMNULUI: ”Mai bine să nu-i prinzi, că n-au niciun Dumnezeu, sunt în stare să-ţi taie gâtul cu drujba”



Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în perioada 1990-2011 au fost puse la pământ peste 366.000 de hectare din pădurile României, de pe care au fost tăiate ilegal peste 80 de milioane de metri cubi de copaci. De departe, judeţele ”campioane” la defrişări ilegale sunt Harghita şi Covasna, unde pădurile au fost rase, pur şi simplu, de pe zeci de mii de hectare, de o veritabilă mafie a lemnului, patronată şi protejată, susţin localnicii, de câţiva cunoscuţi lideri UDMR, ajunşi rapid multimilionari în dolari şi apoi în euro.
Valoarea pagubelor produse economiei naţionale depăşeşte 5 miliarde de euro, după cum declara recent ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga. Aceasta, conform unui calcul făcut pe baza preţului minim practicat de Romsilva la vânzarea lemnului de foc, de circa 70 euro metrul cub. În realitate, însă, câştigurile mafiei lemnului au fost mult mai mari, poate chiar duble, având în vedere că, în cea mai mare parte, zecile de milioane de arbori tăiaţi ilegal au fost vânduţi la export, ca buşteni sau cherestea, cu 100-150 euro metrul cub.
Cu asemenea venituri, reţelele mafiote au devenit intangibile, beneficiind de complicităţi şi protecţie la toate nivelurile, de la mai-marii administraţiilor locale şi ai instituţiilor deconcentrate cu atribuţii de control, până la poliţişti, procurori, judecători, parlamentari şi miniştri.
Detalii in    

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO