Luna iulie a venit cu o serie de modificari pe linie fiscala. Schimbari importante apar in procedura de impozitare, atât a profitului, cât si a venitului, dar si pe linia colectarii taxei pe valoarea adaugata. Alte schimbari se refera la regimul fiscal al dividentelor primite din statele membre ale Uniunii Europene.
"Se stie ca toata lumea care primea dividende trebuia sa plateasca 10 la suta, cota de impozit. Dar, pentru simplificare, cei care au societate-mama, cu filiale in strainatate, nu mai platesc impozitul pe dividente la noi, nici societatile din strainatate care au filiale la noi. Este un fel de reciprocitate, in sensul ca se scutesc persoanele respective, dar in final aceste plati se vor face intrucât societatile-mama trebuie sa faca un bilant consolidat, iar in acesta trebuie sa arate ca plata este facuta", a explicat Mircea Muntean, director executiv la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. In aceleasi conditii, sunt neimpozabile si dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice straine din alte state membre, care sunt distribuite de filialele acestora, daca persoana straina detine, la fel, minimum 10 la suta din capitalul social al societatii care distribuie dividendele.
Cheltuieli deductibile pentru masina
In ceea ce priveste impozitul pe profit, modificari fiscale aplicabile din aceasta luna sunt la cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii ale masinilor folosite de persoanele cu functii de conducere si de administrare intr-o societate comerciala. "Pâna acum, celor care foloseau masina firmei in interes particular nu li se permiteau cheltuieli deductibile. Acum, firma le recunoaste, la fel si Fiscul, dar in proportie de 50 la suta, daca foloseste masina particulara si in interesul firmei", a mai spus directorul Muntean. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile in situatiile in care autovehiculele respective se inscriu in acele exceptii prevazute de lege. In schimb, cheltuielile care intra sub incidenta noilor prevederi nu includ si cheltuielile cu amortizarea.
S-a marit si plafonul de scutire TVA
"La fel este si la impozitul pe venit. In sensul ca, la stabilirea venitului net anual din activitati independente, determinat pe baza contabilitatii in partida simpla, se aplica limita de cheltuieli deductibile prevazuta la impozitul pe profit", a mai declarat director executiv DGFP Bacau. Modificari au fost aduse si in privinta colectarii TVA aferenta cumpararii, achizitiei intracomunitare, importului, inchirierii sau leasingului de vehicule rutiere. Astfel, in cazul in care aceste masini nu sunt utilizate in scopul activitatii economice a unei persoane impozabile, din aceasta luna TVA aferenta cu aceste cheltuieli se deduce in proportie de 50 la suta. Tot din aceasta luna s-a modificat si plafonul de scutire de taxa pentru operatiunile impozabile de la 35.000 la 65.000 de euro, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei.
Roxana Neagu
desteptarea.ro
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Scandal, urmăriri cu mașinile ca în filme, amenințări cu pistolul, îmbrânciri și înjurături. Atmosferă ca în vestul sălbatic în orașul Tâ...
-
Două vagoane încărcate cu motorină și unul cu ciment s-au ciocnit azi, ora 17.10(19 octombrie 2010), la intrarea în gara Bacău, în timpul ...
-
Parchetul ÎCCJ i-a comunicat premierului Victor Ponta că, deşi a "uzurpat cu intenţie" atribuţiile preşedintelui României partic...
-
FMI va cere o majorare a taxelor, fapt ce va afecta populaţia României, în condiţiile în care România este una dintre cele mai sărace ţăr...
-
Patru operatori care realizeaza servicii de transport persoane in judetul Bacau au solicitat aprobarea de licente pentru trasee noi. ...
-
Sute de opozanţi ai fostului premier britanic Margaret Thatcher s-au adunat sâmbătă în Trafalgar Square, la Londra, pentru a sărbători ...
-
Unitati de invatamant care pun viata copiilor in pericol Anul scolar a inceput, dar aproape 10 la suta din totalul celor 914 unitati de inv...
-
De la bugetul judeţului vor fi alocaţi 50 de mii de lei, pentru realizarea unei statui de bronz a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, care va...
-
Ploaia şi întărirea forţelor de ordine au redus în cursul nopţii de duminică spre luni ritmul incendierilor de maşini ce au loc de o...
-
Un avion de vânătoare Typhoon al forţelor aeriene regale britanice a fost ridicat de la sol, ieri, în regim de urgenţă, după ce turnul de co...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: