» » Inspectoratul Școlar organizează ultima titularizare

Posturile din învățământ nu vor mai fi împărțite în ședințe publice

În această vară, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bacău va organiza pentru ultima dată examen de titularizare în învățământ. Din toamnă, băcăuanii care aspiră la o catedră vor susține un examen direct la școală.
„Examenul a fost stabilit pentru data de 13 iulie și va fi ultima promoție de titulari ai sistemului de învățământ. Din toamnă titularizarea se va face direct la unitatea școlară, fără să mai fie nevoie de implicarea noastră", a explicat Teodora Craus, inspector general adjunct la IȘJ Bacău.
Chiar dacă titularizarea la școală ar trebui să se facă abia după începerea anului școlar 2011 - 2012, există o categorie de profesori care va beneficia de acest lucru mult mai rapid.
„În această perioadă suplinitorii calificați, care au participat la titularizare în ultimii trei ani și au obținut notă peste 7, se pot titulariza automat pe catedra respectivă dacă directorii de școli o declară viabilă pentru următorii patru ani", a mai spus Craus.
Titulari fără examen
La Școala Specială „Maria Montessori" din Bacău doi suplinitori calificați se vor titulariza acum pe post.
„Avem doi psihopedagogi pentru care Consiliul de Administrație și-a dat acordul să fie încadrați ca și titulari. Profesează de mult timp la noi și sunt oameni bine pregătiți. Am depus toată documentația la Inspectorat și așteptăm răspuns", ne-a declarat Doina Panaite, directorul unității.
După intrarea în vigoare a noilor prevederi, un titular rămas fără catedra din cauza restrângerii de activitate nu va mai fi ajutat de Inspectoratul Școlar să-și găsească un alt post ci va trebui să se descurge pe cont propriu.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO