» » » Maidanul cu politică


Eu, când vreau să citesc o declaraţie a actualului meu Prim-Ministru, îmi iau mai întâi precauţiile necesare: costumul cu protecţie specială antişoc şi scaunul cu siguranţă contra căderii pe spate. Pentru că ştiu: niciodată, indiferent de subiect, experienţa nu va fi una banală. Poate că Dan Diaconescu o fi avut şi el dreptatea lui, ciocoiul Ponta confiscându-i licenţa din dorinţa de a nu avea concurenţi pe faza cu senzaţionalul cotidian.
Aş spune că România e un continuu accident istoric, de se lasă condusă mereu de unii care, într-o ţară normală, ar fi făcut o frumoasă carieră în administraţia de bloc. În nepricerea mea, îmi închipui că un Şef al Executivului trebuie să fie ocupat până la gât cu guvernarea, adică preocuparea pentru economie, atragerea investiţiilor, proiecte de dezvoltare şi alte asemenea treburi existente doar în gargara electorală. Probabil că suntem unica ţară pe plan mondial în care scena politică pare o cuţităreală din G.M.Zamfirescu, între Premier şi Preşedinte. Dacă, după alegeri, ai nevoie de un pact de coabitare impus cu urecheala de partenerii externi şi nici pe ăla nu poţi să îl respecţi onorabil, înseamnă că democraţia e încă un viitor pentru tine. În această atmosferă de derbi bucureştean, deciziile Justiţiei sunt prilej de comentarii à la Gigi Becali feat. Mitică Dragomir, cu băbăiatule şi ameninţări reciproce de retrogradare.
Pentru Ponta nu contează faptele din dosarele lui Adrian Năstase, nici evidenţa probelor sau simplul adevăr că Mentorul nu e singurul pedepsit, căţeluşii implicaţi fiind adăpostiţi mai puţin caritabil decât dulăul alfa. Procurorul Viorel ştie că domeniul căruia îi aparţine prin calificarea de bază este unul stăpânit totalitar de dresorul Băsescu, cel care ţine toate lesele şi duce cu zăhărelul un întreg sistem. Nu numai că o ştie, dar ne-o şi spune mereu, la orice condamnare a unui supus de la curtea sa politică. Exact ca şi pentru bunicuţa Iliescu, hoţia şi corupţia sunt numai la ceilalţi. Denunţând public Justiţia ca pe un “sistem al lui Traian Băsescu”, Victor Ponta ne comunică, într-un alt fel, că suntem colaterali Europei şi Europa face bine când ne menţine pe poziţie. Iar când ai în mână majoritatea absolută în Parlament, pârghiile administrative şi juridice de atâta timp şi mie îmi spui că Puterea e, de fapt, în sacul viitorului agricultor de la Nana, eu, personal, sunt convins că mă consideri idiot. Dacă alţii sunt aşa tâmpi încât să înghită asta pe nemestecate, treaba lor. Vorba vine, că e treaba tuturor, doar suntem în democraţie şi majoritatea decide.
Cea mai inteligentă mişcare pentru Băsescu ar fi retragerea din politică, lăsându-i pe adversari fără arma infailibilă a succesului lor electoral: vina şi implicarea universală a dictatorului cu credit la CEC. Sper să apuc ziua când la televizor nu o să mai aud cuvântul “Băsescu” în orice context. Să mă delectez cu rugăciunea de dimineaţă a lui Gâdea, emisiunea pentru gospodine satisfăcute a Danei Grecu şi lecţiile de etică şi maniere alese ţinute de Badea spre sfârşitul zilei. A, şi să nu uit, nu care cumva să mă vedeţi de-a dreapta Căpitanului: inclusiv ziua în care Banciu va fi personajul principal la rubrica “Mortul Zilei”. Merită să mă iau la întrecere cu Iliescu pentru asta!

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO