» » » » MH370: O pată de carburant în zona de căutări


Australia se pregătește să trimită un robot submarin în căutarea epavei avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care a dispărut la 8 martie în sudul Oceanului Indian cu 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului la bord, au indicat luni oficiali australieni, precizând că o pată de carburant a fost detectată în zona unde se desfășoară în prezent căutările, relatează France Presse și AP.

Foto: (c) Australian Defence Force Handout/REUTERS
Nava Ocean Shield va înceta operațiunile de detectare a semnalelor emise de cutiile negre luni și 'va desfășura un vehicul autonom submarin Bluefin-21, cât mai curând posibil', a declarat coordonatorul australian al operațiunilor de căutare Angus Houston, într-o conferință de presă.
Robotul Bluefin-21, asemănător unei torpile, are o lungime de 5 metri și o greutate de 750 de kilograme, dispunând și de un sonar foarte puternic. Dispozitivul este capabil să efectueze scufundări până la o adâncime de 4,5 km, pe o durată de 25 de ore.
'Fiecare scufundare a vehiculului subacvatic va dura 24 de ore', a indicat Angus Houston, precizând că în primele două ore acesta va efectua imersiunea, alte 16 ore va opera pe fundul oceanului, alte două va ieși la suprafață și încă patru ore vor fi necesare pentru transmiterea informațiilor colectate. Suprafața primului perimetru pe care îl va cerceta Bluefin-21 este de 40 de kilometri pătrați, a mai spus el.
Ultimul semnal acustic care ar putea proveni de la cutiile negre a fost captat acum șase zile, a precizat același responsabil australian, indicând că de atunci nu a mai fost detectat niciun semnal sonor. Dispozitivele emitente au o durată de viață de circa 30 de zile, astfel încât este probabil ca acestea să fi expirat.
Ocean Shield a detectat, între altele, duminică seara o pată de carburant în zona căutărilor în zona semnalelor detectate acum aproape o săptămână, a mai spus Angus Houston.
Zona căutărilor Boeing 777 ar putea fi redusă la un kilometru pătrat, a anunțat în același timp premierul australian Tony Abbott, într-un interviu acordat postului de televiziune CCTV.
AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci)
AGERPRES

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO