» » » » Parazăpezi contra influență, departe de pușcărie


În urmă cu câteva săptămâni, ziarele și televiziunile, în special cele aservite arcului guvernamental, titrau cu litere de-o șchioapă: „Autostrada soarelui a fost pusă la adăpost de viscol".
Știrea care dădea tilul pompos de mai sus ne explica faptul că Guvernul Ponta a luat terenuri de la Agenția Domeniilor Statului și le-a dat Romsilva, pentru a crea perdele forestiere, astfel încât să nu mai avem probleme, iarnă de iarnă. În ecuație mai apărea și o societate comercială, S.C. A&S International 2000 SRL, care, cu un spirit civic de lăudat, a renunțat la aceste terenuri, pentru binele național. Pentru că totul părea exagerat de frumos, ne-am aplecat puțin asupra știrii. Până la urmă, e ca la radio Erevan: nu era mașină, ci bicicletă, și nu s-a dat, s-a furat. Vorbim despre campanie electorală ieftină, pe banii statului, făcută cu ajutorul noului val de baroni locali, creați și crescuți de Victor Ponta.
Baroni de divizia B
Dacă ar fi să folosim un limbaj fotbalistic, a putea spune că noul președinte al Federației, Victor Ponta, e prea slab să se lupte cu greii din Divizia A. Cum toată lumea spune că secretul performanței în fotbal este să ai centre serioase de copii și juniori, singura soluție pentru proaspătul președinte de Federație este să devină „nașul" echipelor din Divizia B, să le ajute să promoveze, astfel încât, la un moment dat, să obțină majoritatea și, automat, puterea. În același timp, pentru a nu-i pune în gardă pe greii din A, va face orice să le înșele vigilența, astfel încât să poată lucra în liniște. Metoda nu este deloc nouă, a fost aplicată cu succes în famigliile mafiote și în mai toate sistemele corupte.
Făcând transferul de la fotbal la politică (cele două domenii în care tot românul este „doctor"), este clar că aceeași metodă o aplică Victor Ponta în PSD, în încercarea de a-și apăra scaunul, pe care tot mai mulți analiști îl văd clătinându-se cu putere, la sfârșitul acestui an.
În cazul pe care îl prezentăm, pionul principal poartă numele de Matei Roșu, președinte al Organizației de tineret a PSD din județul Ialomița. Numele nu este prea cunoscut la nivel național, dar va fi, dacă lucrurile vor merge în continuare în sensul dorit de premier.
Radio Erevan
Dacă s-ar face ceva pentru a feri de viscol autostrada A2 ar fi grozav. Din păcate, lucrurile stau puțin altfel. Hotărârea de Guvern ce reglementează schimbul de terenuri vorbește despre o suprafață de puțin peste 23 de hectare. Toate, pe raza comunei Stelnica, din județul Ialomița. Mai pe românește, se vor planta copaci (asta, în cazul fericit, în care chiar se va face ceva), pe câțiva kilometri de autostradă. Insuficient, bineînțeles, pentru a apăra de zăpezi cei peste 200 de kilometri.
Societatea care apare în hotărârea de Guvern se numește, așa cum aminteam mai sus, A&S International 2000 SRL și avea terenul respectiv primit în concesiune de la ADS. De fapt, firma are sute de hectare primite în concesiune de la ADS. Și există și o explicație pentru „bunăvoința" sa de a renunța la o fâșie pe marginea drumului.
Caracatița ialomițeană
Coincidențele se țin lanț în acest caz. Vă vom prezenta datele problemei, fără a face vreo legătură.
A&S International 2000 SRL este controlată de Sorin Stănescu. Este aceeași societate care a preluat Institutul Pasteur și l-a adus la faliment. Autoritățile se fac că plouă. Asta, cu toate că ATAC a făcut o serie de plângeri către organele competente, cu toate că am prezentat dovezi în legătură cu o serie de acțiuni concertate care, cel puțin la prima vedere, pot fi catalogate drept infracțiuni.
Matei Roșu este ginerele lui Sorin Stănescu. Prin județ se laudă că poate rezolva orice cu conducerea PSD. Colegii de la Gândul au arătat că una dintre firmele sale face bani frumoși din ridicarea automobilelor din București.
„Firma asociată cu Autosal Expert pentru ridicarea maşinilor este Euronautica Motors, unul dintre cei mai important dealeri de ambarcaţiuni şi ATV-uri din România. Firma este deţinută de Matei Roşu, 34 de ani. El este fiul lui Horia Roşu, fostul consilier personal al lui Dan Ioan Popescu, fost ministru PSD al Industriilor în guvernul lui Adrian Năstase. Euronautica are foarte multe contracte cu statul, de furnizare de piese, ambarcaţiuni sau ATV-uri, în special cu Armata, Poliţia, dar şi cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement din Bucureşti.
Matei Roşu este un tânăr pasionat de sporturi cu motor, mândru posesor al primului Porsche 911 GT-2 din România, o maşină al cărei preţ sare de 200.000 de euro. El este asociat în două firme (A&S Port Borcea şi Agroholding Borcea) cu un om de afaceri româno-american, pe nume Adrian Stângă, implicat în preluarea de la stat a fostului Institut farmaceutic Pasteur", se arată în Gândul.
Nu avem dovezi clare ce pot arăta că cedarea terenului amintit, neînceperea cercetărilor în cazul Pasteur și sprijinul lui Victor Ponta pentru noua generație de baroni locali se întâlnesc pe undeva, între Ialomița și Palatul Victoria. Prin urmare, n-o să susținem acest lucru. În schimb, suntem convinși că poporul român este mai inteligent decât îl cred reprezentanții clasei politice.
Hotărârea nr. 227/2014 pentru aprobarea transmiterii unor terenuri cu destinaţie agricolă, în suprafaţă totală de 23,69 ha, din domeniul privat al statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi din concesiunea Societăţii Comerciale "A&S Internaţional 2000" - S.R.L. în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în vederea înfiinţării unor tronsoane de perdele forestiere de protecţie a autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, cu destinaţie fond forestier
În vigoare de la 28.03.2014
Art. 1.
(1) Se aprobă transmiterea terenurilor cu destinaţie agricolă, în suprafaţă totală de 23,69 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi din concesiunea Societăţii Comerciale "A&S Internaţional 2000" - S.R.L. în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în vederea înfiinţării unor tronsoane de perdele forestiere de protecţie a autostrăzii A2 Bucureşti- Constanţa, cu destinaţie fond forestier, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(2) Contractul de concesiune nr. 10 din 5 august 2004, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Societatea Comercială "A&S Internaţional 2000" - S.R.L., având ca obiect suprafaţa de teren care se transmite potrivit alin. (1), se modifică corespunzător, în condiţiile legii.
Art. 2.
În cazul neîndeplinirii scopului pentru care se transmit terenurile, în termen de 2 ani acestea vor reveni în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în condiţiile legii.
Art. 3.
(1) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) 1 Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, va modifica în mod corespunzător anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
Attila Korodi
Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,
Adriana Doina Pană
Ministrul finanţelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO