» » » » Ucraina: Opoziţia şi preşedintele au semnat un acord



Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi opoziţia ucraineană au semnat vineri un acord de ieşire din criză ce prevede importante concesii făcute puterii, dar care ar putea părea insuficiente, la o zi de la baia de sânge ce a avut loc la Kiev, relatează AFP.

Foto: (c) Dai Tianfang / XINHUA FLUX 

Acordul semnat vineri la palatul prezidenţial din Kiev, în prezenţa unor mediatori europeni, prevede în special alegeri prezidenţiale anticipate, formarea unui guvern de coaliţie şi o reformă constituţională. Acordul survine după violenţele ce s-au soldat cu aproape 80 de morţi, începând de marţi la Kiev. 

Principalii trei lideri ai opoziţiei ucrainene, Vitali Kliciko, Arseni Iaţeniuk şi Oleg Tiagnibok, au semnat acordul, împreună cu miniştrii afacerilor externe german Franz-Walter Steinmeier şi polonez Radoslaw Sikorski. Reprezentantul Rusiei nu a semnat acordul. 

Opoziţia, reprezentată de 'Consiliul (pieţei) Maidan', a dat anterior undă verde acordului, cu condiţia ca actualul ministru de interne Vitali Zaharcenko să nu facă parte din viitorul guvern, precum şi ca procurorul general Viktor Pşonka să nu îşi menţină funcţia, a afirmat Oleg Tiagnibok. Cei doi oficiali sunt acuzaţi în legătură cu rolul lor în reprimarea manifestanţilor din Ucraina. 

Preşedintele Ianukovici a anunţat în cursul dimineţii şi lansarea unei proceduri în vederea 'alegerilor prezidenţiale anticipate', fără a avansa o dată precisă. Următoarele alegeri prezidenţiale sunt programate pentru martie 2015. 

El a promis de asemenea un 'proces de revenire la Constituţia din 2004', care ar reduce puterile prezidenţiale în beneficiul guvernului şi al parlamentului, precum şi formarea unui 'guvern de uniune naţională'. Ianukovici a răspuns astfel unor revendicări majore ale opoziţiei, care ocupă de trei luni, zilnic, Piaţa Independenţei, cunoscută ca piaţa Maidan, în centrul capitalei ucrainene. Ele ar putea însă să nu fie considerate ca suficiente după violenţele ce s-au soldat cu aproape 80 de morţi, un nivel de violenţe inedit pentru această tânără ţară din fosta Uniune Sovietică, notează AFP. 

În emblematica Piaţă Maidan, unde între 25.000 şi 30.000 de persoane se adunaseră vineri, manifestanţii nu păreau pregătiţi pentru concesii, chiar dacă atmosfera a fost mult mai puţin tensionată decât în ajun. 

'Oamenii spun că nu vor părăsi Maidanul atât timp cât Ianukovici nu va pleca', a declarat pentru France Presse Oleg Bukoienko, un locuitor din Kiev, în vârstă de 34 de ani. 'Alegerile din decembrie nu sunt suficiente, el trebuie să plece. În caz contrar, el ar putea sfârşi ca Gaddafi sau Ceauşescu', a adăugat Oleg Bukoienko , evocând 'crimele comise de preşedinte'. 'Nu cred că este vorba de decizia lui Ianukovici, aceasta i-a fost impusă de europeni. Nu se poate avea încredere în el: spune un lucru şi face altceva', a conchis Oleg Bukoienko. 

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii europeni de externe au decis joi să interzică acordarea de vize şi să îngheţe conturile unor responsabili ucraineni. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cerut vineri guvernului şi opoziţiei din Ucraina să treacă 'de la cuvinte la fapte' şi să pună în practică acordul de ieşire din criză semnat în prezenţa mediatorilor europeni. 



About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO