» » » » BACAU: Avocatul Cojocaru, acuzat de trafic de influenta de 75.000 de euro



Avocatul Cristian Cojocaru, din cadrul Baroului Bacau, a fost chemat, joi, la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau pentru a fi audiat intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta si in care s-a inceput deja urmarirea penala.

Potrivit procurorilor de la DNA „exista date si indicii temeinice potrivit carora, în perioada august-octombrie 2013, învinuitul Cojocaru Cristian, avocat în cadrul Baroului Bacau, a pretins de la doua persoane suma de 75.000 euro, pentru a-si exercita influenta pe care a lasat sa se creada ca o are asupra magistratilor judecatori din cadrul Curtii de Apel Bacau, în vederea obtinerii unei hotarâri favorabile, de punere în libertate a uneia dintre persoane, cercetata în stare de arest preventiv pentru infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani într-un dosar instrumentat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacau”, se arata intr-un comunicat remis de DNA.
Acestuia i s-au adus la cunostinta acuzatiile iar procurorii au dispus masura obligarii de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 de zile.
Contactat telefonic, avocatul Cristian Cojocaru a recunoscut ca a fost chemat la DNA dar ca in dosar mai sunt cercetate si alte persoane.
„Am fost si am dat o declaratie alaturi de alte persoane dar nu pot sa ofer mai multe informatii. Se fac niste cercetari. La ora 20.00 am plecat acasa si nu s-a emis nicio ordonanta de retinere pe numele meu”, a declarat avocatul Cojocaru. Procurorii fac precizarea ca începerea urmaririi penale este o etapa a procesului penal si nu poate sa înfrânga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Desteptarea


About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO