» » » Marșul secuilor s-a încheiat. Peste 100.000 de persoane au participat la miting


Marele marș al secuilor organizat în Covasna s-a încheiat, duminică la ora 15.00, iar potrivit organizatorilor, lanțul viu de 54 de kilometri a fost realizat din peste 100.000 de secui. Lanțul viu a pornit din localitatea Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, până în Breţcu, la ieşirea către Bacău.
Reprezentanții Consiliului Național al Secuilor, cei care au organizat "Marele marş al secuilor" din Covasna au declarat că numărul participanților a depăşit 100.000. la miting au participat maghiarii din mai multe judeţe ale Transilvaniei, dar şi din Ungaria.
Manifestarea s-a desfăşurat fără incidente, singurul vorbitor fiind preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsák Balázs, care a citit, la intersecţia Reci, "proclamaţia Marelui marş al secuilor".

Potrivit proclamaţiei, maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc, revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc şi îşi "reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, aşa cum aceasta a fost stabilită în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Ditrău".
"Autoguvernarea internă înseamnă putere regională, care dispune de autoritate deliberativă constituită prin mijloace democratice, de o largă autonomie şi de mijloacele necesare exercitării competenţelor de autoguvernare", citează Mediafax din proclamaţie.
"În faţa opiniei publice mondiale reafirmăm: dialogul este garantul păcii sociale, iar secuii doresc pace şi dialog. În faţa opiniei publice mondiale solicităm din nou Guvernului României să nu ignore voinţa a 700.000 de cetăţeni ai ţării, care sunt şi cetăţeni ai Uniunii Europene! Totodată, atragem atenţia Guvernului, că dispreţul faţă de dialog, ignorarea voinţei secuimii, lupta dusă împotriva simbolurilor secuieşti nu ne va determina să renunţăm la lupta pentru autonomie. Dacă Guvernul nu va începe în cel mai scurt timp dialog serios cu reprezentanţii secuimii despre revendicările de mai sus ale poporului secuiesc, despre viitorul Ţinutului Secuiesc, atunci se vor înmulţi şi se vor intensifica acţiunile de protest, mergând până la nesupunerea civică", se mai arată în proclamaţie.
citeste integral pe ZIUAnews.ro

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO