» » » Ponta îl atacă pe Antonescu şi anunţă că se vor plăti despăgubiri pentru respingerea proiectului Roşia Montana: „O să plătim toţi, la un moment dat vom plăti cu toţii”


Premierul Victor Ponta a declarat că în cazul respingerii în Parlament a proiectului Roşia Montană, statul român va trebui să plătească despăgubiri, nedorind să precizeze care este valoarea exactă a acestora. Şeful Executivului a dezvăluit că sunt deja trimise la Palatul Victoria notificări din partea companiei Gold Corporation. Într-o declaraţie anterioară, Ponta a estima valoarea despăgubirilor la două miliarde de euro. Cu toate acestea, prim-ministrul a reconfirmat faptul că, în calitate de deputat, ar fi votat împotriva proiectului Roşia Montană. Victor Ponta a fost primul lider care a spus că va vota împotriva proiectului în Parlament, deşi în calitate de premier a emis hotărârea de Guvern privind exploatarea de la Roşia Montana.
„Doream să facem o comisie parlamentară să-i chemăm pe cei pro şi pe cei contra să discutăm cu proiectul pe masă. Liderii politici a două din cele mai mari grupuri politice din Parlament, domnii Antonescu şi Blaga, au spus, înainte să se facă vreo comisie, că nu sunt de acord. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe Blaga şi Antonescu, ce sens mai are? Ce rost are să facem comisia, dacă la ora unu facem comisia, iar la ora 11 anunţăm că nu suntem de acord. Nu am vrut să facem acest joc pentru că nu am vrut să prostim oamenii. Adică la 11 le spunem că suntem cu ei, iar la 1 facem comisie contra lor ”, a fost atacul lui Ponta împotriva lui Crin Antonescu, cel care a anunţat într-o conferinţă de presă că se opune, în nume personal, proiectului Roşia Montana, cerând respingerea lui în Parlament.
La câteva ore după anunţul lui Antonescu, Parlamentul a decis să renunţe la constituirea comisiei parlamentare pentru proiectul Roşia Montană.
„Din moment ce nu există sprijin parlamentar atunci nu mai are rost să ţinem oamenii încurcaţi”, a subliniat Ponta.
El a precizat că nu a fost informat de Crin Antonescu că va face o conferinţă de presă în care va anunţa că se opune proiectului Roşia Montană.
Mai multe in GANDUL

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO