Votaţi eliberarea mea, altfel voi trage ţara în jos cu mine! Iată mesajul pe care Il Cavaliere l-a transmis Guvernului italian, în timp ce Senatul trebuie să se exprime asupra sorţii sale, după condamnarea pentru fraudă fiscală. Un şantaj care spune multe despre starea Italiei în 2013, consideră scriitorul britanic Tim Parks.
După 12 procese, dintre care multe au trecut prin toate cele trei niveluri ale justiţiei italiene (instanţa primară, apel şi contestarea apelului), după adoptarea de legi pentru protejarea anumitor persoane în scopul dezincriminării propriilor delicte, după recurgerea la tergiversarea proceselor pentru a beneficia de prescrierea faptelor sau după anularea condamnărilor la instanţele superioare, Berlusconi a primit, în sfârşit, o sentinţă de condamnare definitivă, incontestabilă, pronunţată la cel mai înalt nivel, pentru fraudă fiscală.
Condamnat la patru ani de închisoare, Berlusconi beneficiază de o amnistie generală adoptată pentru evitarea supraaglomerării închisorilor din Italia, astfel că sentinţa a fost redusă la un an; în plus, dat fiind că are peste 70 de ani, fostul premier va putea executa condamnarea într-una dintre reşedinţele sale de lux. Cu toate acestea, în calitatea de membru al Senatului italian, Berlusconi se bucură de imunitate parlamentară şi nu poate fi plasat în detenţie până ce Senatul nu aprobă excluderea sa, votul urmând să aibă loc în 9 septembrie. Însă acum a anunţat clar că, dacă se va vota împotriva lui, va distruge totul.
Faptul că Berlusconi poate într-adevăr să provoace un dezastru este evident. El conduce, chiar deţine, unul dintre cele două partide mari care alcătuiesc actualul Guvern de coaliţie, care se străduieşte să adopte reforme majore pentru a opri declinul dramatic al economiei Italiei şi a transmite o oarecare credibilitate investitorilor străini. Dacă Berlusconi va decide ieşirea partidului său din coaliţia guvernamentală, aşa cum a ameninţat, pare improbabil să poată fi format un alt guvern în actuala configuraţie a Parlamentului.
Temerea este că o astfel de criză va paraliza ţara, ducând Italia înapoi la situaţia de acum doi ani, când presiunile exercitate de pieţele financiare au fost aproape de a o forţa să solicite asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau să ia în considerare ieşirea urgentă din zona euro. În prezent, aproximativ 40% dintre tinerii italieni nu au locuri de muncă, iar productivitatea este cu 26% sub nivelul anului 2007.
Semne de slăbiciune
Dacă fostul preşedinte american Richard Nixon ar fi refuzat să accepte demiterea de către Congres şi ar fi încercat să se agaţe de putere, ar fi fost înlăturat fără menajamente. Acelaşi lucru i s-ar întâmpla oricărui lider politic din marile ţări democratice europene. Majoritatea s-ar retrage de la putere la primul semnal privind acuzaţii penale grave, conştienţi că partidele lor nu ar mai susţine pe cineva care le afectează interesele.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător în actuala criză din Italia nu este neapărat tupeul lui Silvio Berlusconi, ci faptul că şantajul lui este posibil şi plauzibil. Oricât de şocant ar părea pentru cei care nu cunosc foarte bine Italia, chiar şi ziarele serioase şi analiştii respectabili ezită să insiste pe aplicarea legii, făcând rar referire la detalii despre infracţiunile comise de Berlusconi şi considerând credibil argumentul că înlăturarea acestuia de pe scena politică ar echivala cu sancţionarea milioanelor de alegători care l-au susţinut la ultimele alegeri, ca şi cum nu ar exista un partid autonom în Parlament care să le reprezinte punctele de vedere, ca şi cum nu ar avea libertatea de a desemna un alt lider înainte de următoarele alegeri. Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie?
Unul dintre motive este personalitatea lui Berlusconi. Este un politician plăcut, charismatic, persuasiv şi fără scrupule. Imperiul media pe care îl deţine promovează permanent aceste calităţi, permiţându-i de fiecare dată să organizeze dezbaterile politice naţionale. Adversarii lui Berlusconi sunt percepuţi prin oglinda deformată a instituţiilor media pe care acesta le deţine: dacă adversarii încearcă să îl atace, sunt prezentaţi ca având o obsesie cu Berlusconi, iar dacă denunţă micile lui delicte, sunt acuzaţi că încearcă să îl învingă în instanţă, nu la vot, un semn de slăbiciune.
Mai multe in presseurop
.jpg)
Niciun comentariu: