» » » Siria: 200 de civili kurzi luaţi ostatici de jihadişti



Grupuri jihadiste legate de reţeaua Al Qaida au luat ostatici aproximativ 200 de civili kurzi după lupte violente cu combatanţi kurzi în două sate din nord-estul Siriei, ţară devastată de război civil, potrivit unui ONG sirian miercuri.

"Combatanţii frontului Al-Nosra şi Statului Islamic în Irak şi Levant /EIIL/ au cucerit satul Aren Tall din provincia Alep şi asediază un alt sat din apropiere, Tall Hassel. Ei au luat ostatici aproximativ 200 de civili dintre locuitorii celor două sate", a declarat Observatorul sirian pentru drepturile omului /OSDH/ într-un comunicat, citat de AFP.

Potrivit preşedintelui OSDH, Rami Abdel Rahman, confruntările "au izbucnit duminică în zori după un apel al unuia dintre şefii EIIL de a înfrunta brigada kurdă" din Armata Siriană Liberă /ASL/, principala componentă a rebeliunii ce luptă împotriva trupelor regimului lui Bashar al-Assad. 

Jihadiştii au lansat apoi un atac împotriva sediului unui batalion al brigăzii la Tall Hassel omorându-l pe şeful său, a precizat el. Asaltul a provocat lupte violente între kurzi şi jihadişti în aceste două sate ce au ucis până miercuri "16 kurzi dintre care 11 combatanţi" şi 10 jihadişti dintre care un lider Al-Nosra, potrivit OSDH care se bazează pe o largă reţea de militanţi şi surse medicale din Siria. 

De două săptămâni, lupte grele au loc în nordul şi nord-estul Siriei între jihadişti şi combatanţii kurzi ce au reuşit să-i alunge pe islamişti din mai multe sectoare, cel mai important fiind localitatea Ras al-Ain de la frontiera cu Turcia. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO