» » Stavarache vrea in PDL

TRASEISTUL NR. 1 AL POLITICII BACAUANE NU SE DEZMINTE: A DISCUTAT CU BLAGA SAPTAMANA TRECUTA


Campaniile de presa denigratoare duse de actualul primar impotriva fostilor sai colegi plecati din PNL au drept scop compromiterea lor in fata liderilor centrali ai PDL. Saptamâna trecuta, Romeo Stavarache a avut o intâlnire cu secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat cu sanse la sefia partidului, la congresul din mai. Edilul bacauan i-ar fi promis acestuia ca dupa congres va trece in PDL, dar numai ca sef al organizatiei judetene Bacau. Pâna sa se instaleze in PDL, Stavarache isi continua - prin intermediul articolelor aparute in oficiosul personal - munca de defaimare a fostului sau acolit, Gabriel Berca, acum presedinte al organizatiei judetene democrat-liberale. In tot acest timp, social-democratii, cu care Stavarache ar trebui sa infiinteze Uniunea Social-Liberala (USL) in judetul Bacau, iau tot mai mult in calcul posibilitatea dezertarii primarului din constructia politica imaginata de Ponta si Antonescu.

Primarul nu-si dezminte trecutul de proeminent traseist al politicii bacauane. Dupa ce a schimbat o "duzina" de partide, trecând prin FSN, PDSR, ApR, PUR si PNL, Romeo Stavarache bate la portile "pedelismului". Surse apropiate PDL Bacau au confirmat pentru cotidianul Desteptarea ca edilul s-a intâlnit saptamâna trecuta cu Vasile Blaga, secretarul general al partidului, promitându-i acestuia ca va veni in PDL dupa congresul din mai al partidului. Blaga, creditat cu sanse de a prelua sefia partidului, pare sa fi devenit cartea pe care Stavarache o joaca in aceste saptamâni, in speranta ca va evita problemele de imagine cauzate de asocierea cu PSD si Viorel Hrebenciuc sub umbrela USL.

Loveste si fuge

Pentru a-si "amenaja" trecerea in PDL, Stavarache duce, de câteva saptamâni, o intensa munca de compromitere a imaginii fostilor sai colegi plecati din PNL in partidul lui Boc. Prin intermediul mai multor articole comandate oficiosului personal, edilul intentioneaza sa arate conducerii centrale a PDL ca Berca, proaspatul presedinte al organizatiei democrat-liberale Bacau, ar fi in relatii excelente cu fosti sau actuali membri ai PSD, intre care Dumitru Sechelariu sau Viorel Hrebenciuc, sperând la o reactie negativa din partea liderilor pedelisti din Capitala. Potrivit unor surse democrat-liberale, Stavarache ar fi pretins de la Vasile Blaga functia de presedinte interimar al PDL Bacau, dupa congresul national al partidului programat pentru luna mai.

Vrea non-combat

La sfârsitul saptamânii trecute - afirma democrat-liberalii bacauani - Stavarache l-ar fi abordat telefonic pe Berca solicitându-i acestuia constituirea unui pact impotriva PSD-ului condus de Hrebenciuc, sub pretextul asa-zisului anti-pesedism al primarului bacauan. Intermediarul discutiei ar fi fost deputatul PNL Ionel Palar, Stavarache cerându-i lui Berca sa "dialogheze" cu deputatul penelist formula de concretizare a pactului. Liderul democrat-liberal ar fi precizat ca cele doua formatiuni politice nu pot discuta decât in cadru institutional, la nivel de conduceri, si ca nu va participa la nicio sueta cu Palar.

Iau in calcul dezertarea

De cealalta parte, social-democratii bacauani, cu care Stavarache bate palma infiintând USL, se arata circumspecti cu privire la onestitatea edilului. Acestia il banuiesc pe Stavarache de intelegeri subterane cu PDL si iau in calcul ipoteza dezertarii lui din USL. La inceputul lunii martie, când se punea problema semnarii la Bucuresti a protocolului USL pentru judetul Bacau, reprezentanti ai conducerii PSD Bacau declarau pentru cotidianul Desteptarea ca social-democratii au in "schema" un scenariu vizând trecerea lui Stavarache la PDL. "USL va avea un candidat mai bun daca Stavarache pleaca de la PNL. PSD ia in calcul si aceasta ipoteza, ca Stavarache ar putea sa nu fie candidatul USL in 2012, dar s-ar putea sa-l vedem candidat din partea PDL", afirma - la acel moment - un vicepresedinte al PSD Bacau.


A mai vrut la PDL in 2008

Stavarache a mai tatonat PDL si in trecut, amagindu-i pe liderii partidului cu trecerea sa iminenta in barca portocalie. In vara lui 2008, edilul a promis ca va candida din partea democrat-liberalilor la Primaria Bacau, lucru care nu s-a mai intâmplat. "Stavarache a batut la usa noastra, este adevarat. In vara lui 2008 a vrut in PDL. A discutat cu lideri centrali si apoi cu cei judeteni", declara cotidianului Desteptarea, in martie 2010, Constantin Draganuta, la acea data seful municipalei democrat-liberale. Edilul bacauan si-a cultivat mai multe relatii la vârful PDL, intre care Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, care l-a si vizitat pe Stavarache, de câteva ori, la locul de munca: Primaria Bacau.


Palar, pus sa semneze protocolul

Constituirea USL in judetul Bacau reprezinta si ea o mare enigma. In timp ce Victor Ponta, liderul PSD, a declarat ca protocoalele de constituire au fost semnate "peste tot in tara, inclusiv in judetul Bacau", conducerile celor doua organizatii judetene - PNL si PSD - par sa nu fi ajuns inca la un numitor comun. Protocolul USL nu va purta semnaturile lui Hrebenciuc si Stavarache, cei doi politicieni convenind sa-i scoata la inaintare pe locotenentii Dragos Benea si Ionel Palar. Aparitia lui Palar in jocul semnarii protocolului USL si a infiintarii Uniunii e un indiciu vizavi de modul in care Stavarache priveste relatia cu social-democratii bacauani. De pe margine.

A schimbat partidele ca pe sosete

In ultimii 20 de ani, Romeo Stavarache s-a remarcat drept un politician care a ridicat la rang de arta traseismul. Viitorul edil a fost mai intâi membru al FSN, dupa care s-a inrolat in PDSR, partidul lui Ion Iliescu, din care a demisionat in 1997 pentru a prelua frâiele organizatiei Bacau a Aliantei pentru România. In 2002, pe fondul fuziunii dintre ApR si PNL, Stavarache s-a reorientat doctrinar, emigrând in PUR, partid infiintat de Dan Voiculescu. In 2004, dupa câstigarea Primariei Bacau, edilul a parasit si barca PUR-ului, sub pretextul ca partidul lui Voiculescu s-ar fi aliat cu "dusmanul de moarte" al lui Stavarache, PSD. Dupa abandonarea PUR/PC, edilul si-a dat seama ca doctrina in care s-ar regasi cel mai bine ar fi cea liberala, motiv pentru care s-a inscris in PNL.
In PNL, Stavarache a fost unul dintre ferventii sustinatori ai Aliantei de Centru-Dreapta (ACD), cupola sub care s-a regasit cu fostii colaboratori din PC pe care i-a parasit in 2004. Mai mult, ACD s-a aliat cu PSD, formând celebra USL, uniune politica in care edilul s-a regasit cu social-democratii pe care i-a abandonat in 1997.

“Nu mai fac niciun fel de politica”


Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacaului in intervalul 1996-2004, a declarat cotidianului Desteptarea ca nu mai este interesat de politica, apreciind drept “josnica” tentativa primarului Stavarache de a-l inregimenta când in PDL, când in “mafia lui Hrebenciuc”. “Dupa aproape 8 ani de primarie, lui Stavarache nu i-a mai ramas decât sa se agate de numele Sechelariu. Eu nu mai fac politica de foarte multi ani, se stie acest lucru. Nu ma intereseaza niciun partid politic. De asemenea, nu ma intereseaza nici rafuiala dintre doi fosti colegi din PNL. Stavarache sa lase circul asta ieftin si sa nu se mai agate de numele Sechelariu”, a comentat Sechelariu.


Lucian Bogdanel
http://www.desteptarea.ro/stavarache-vrea-in-pdl.html

 

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO