» » » » » PENSII MAI MARI DECÎT UN LEAFA UNUI PARLAMENTAR


Zeci de pensionari din județ au pensii de 5.500 pînă la 6.300 de lei. Ei au lucrat în alimentație publică, la bănci sau în construcții. Cel mai vîrstic este vizitat de peste 50 de ani de poștașul care aduce pensia.


Florentin RADU
În județul Bacău, la sfîrșitul lunii august existau oficial 162.477 de pensionari. Cei mai mulți dintre aceștia (peste 87 la sută) erau proveniți din sistemul asigurărilor sociale de stat, diferența fiind reprezentată de cei care au activat în agricultură. Majoritatea pensionarilor înregistrați în evidențele Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău primesc pensii ce se situează în jurul sumei de 700 de lei. Din păcate, foarte puțini dintre ei pot spune că pensia lor echivalează, de exemplu, salariul unui angajat cu funcție de conducere al unei bănci sau leafa unui director de firmă de stat. “În ceea ce privește pensia medie la nivelul anului 2011, aceasta era de 773 lei (aproape 168.04 euro n.r.), în vreme ce, în anul 2012, aceasta este de 775 lei (168.47 euro n.r.)”, aflăm de la CJP Bacău.

INTELECTUALII IAU SPUMA

Băcăuanii cu pensii mici își drămuiesc cu grijă banul, așteptînd cu emoție să le vină factura lunară la utilități. Apoi, dacă le mai rămîn ceva bănuți, merg direct la farmacii pentru a-și cumpăra medicamente ori tîrguiesc prin piețe căutînd proviziile de iarnă cele mai ieftine.
Cîteva zeci de băcăuani nu au deloc stresul dat de lipsa banilor. Ei nu așteaptă cu sufletul la gură nici facturile, nici nu se îngrămădesc la promoțiile afișate aproape de închiderea programului de marile magazine. Asta pentru că pensiilor lor sînt mai mult decît îndestulătoare. Există pensionari care pot spune că se pot bucura de liniște desăvîrșită în ceea ce privește banii, întrucît pensiile lor ating sau chiar depășesc salariile primite de aleșii statului. Astfel, cele mai mari pensii aflate în plată în județul Bacău sînt cuprinse între 5.500 lei și 6.393 lei.
“Este vorba despre persoane care s-au pensionat la împlinirea vîrstei standard de pensionare sau chiar au depășit această vîrstă, au realizat și chiar au depășit stagiul complet de cotizare, au studii superioare, iar de-a lungul activității au deținut poziții de conducere în diverse domenii – alimentație publică, bănci, construcții”, a declarat Daniela Adjudeanu, purtătorul de cuvînt al CJP Bacău. Prin comparație, un senator ridica anul trecut, în medie, 4.103 lei (892 euro) pe lună, în vreme ce venitul mediu lunar al unui deputat se ridica, în 2011, la 3.992 lei (868 euro). Diferența este că respectabilii pensionari nu se bucură și de alte drepturi de la stat de care beneficiază un deputat sau un senator, cum ar fi, de exemplu, de banii pentru telefon, diurnă, benzină, cazare, protocol etc.

DE 55 DE ANI, “CLIENTUL” STATULUI

La polul opus, cea mai mică pensie este de doar 350 de lei, adică 76,08 euro. Și asta numai pentru că, între timp, a apărut un act normativ care aduce limita cea mai de jos a pensiilor la această valoare, de 350 de lei. Altfel, am fi avut și acum pensionari care ar fi încasat pensii ridicol de mici. “Fiecare pensionar al cărui cuantum al pensiei este situat sub plafonul de 350 de lei va primi ca indemnizație socială garantată în plată diferența între pensia sa și plafonul de 350 de lei, ajungînd ca lunar să primească această sumă”, a explicat Daniela Adjudeanu.
În județul Bacău mai sînt pensionari care au ajuns la vîrste respectabile, de 93 pînă la 100 de ani. Aceștia primesc fie pensie, fie indemnizații stabilite potrivit unor legi cu caracter special. În acest context, nu putem să nu remarcăm faptul că venerabilii pensionari primesc pensie de prin anii 1957- 1960. Altfel spus, de peste 50 de ani, poștașul sună la ușa lor să le aducă binevenita și cuvenita pensie.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO