» » Viorel Hrebenciuc si Crin Antonescu, lideri in topul absentelor din Parlament



Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc și președintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), sunt parlamentarii cu cele mai multe absențe la lucrările Parlamentului, potrivit ultimului raport privind activitatea parlamentarilor în mandatul 2008-2012, publicat vineri, 5 octombrie, de Institutul pentru Politici Publice (IPP). 

La Camera Deputaților, cea mai slabă prezență în cei patru ani de mandat o au Viorel Hrebenciuc (27%), democrat-liberalul Dan Păsat (36%) și liberalul Relu Fenechiu (39%), în timp ce la polul opus se situează Ovidiu Ganţ (minorităţi) cu 99,7% și social-democratul Gheorghe Ciobanu (98,8%). “În Camera Deputaţilor şi Grupul Minorităţilor Naţionale, dar şi cel al UDMR au, în general, o prezenţă bună la lucrările plenului. În ceea ce priveşte rata prezenţei parlamentarilor PSD şi PNL trebuie luat în calcul faptul că liderii grupurilor, în perioada de Opoziţie, au solicitat reprezentanţilor lor să nu fie prezenţi la votul din plen, în semn de protest faţă de cum erau conduse şedinţele plenurilor de către PDL”, se arată în raportul IPP. Referitor la activitatea senatorilor, liderul absențelor este președintele Senatului, Crin Antonescu, care a avut o prezență de doar 6% în cei patru ani de mandat. Pe locul se situează tot un liberal, Ioan Ghișe, cu un procent de 18. De cealalată parte, cei mai conștiincioși senatori sunt democrat-liberalii Gheorghe David (98%) și Ion Ruşeţ (95%).
Sursa: evz.ro

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO