» » Privatizare voalata a spitalelor

Prin proiectul Legii privind organizarea si functionarea sistemului sanitar se pregatesc mari schimbari in statutul spitalelor publice. Acestea vor putea fi organizate ca fundatii, asociatii sau societati comerciale. Decizia va apartine administratorilor acestor unitati sanitare, care sunt fie consiliile judetene, fie cele locale. Indiferent de organizare, spitalele vor fi obligate sa respecte legislatia privind asistenta medicala.
Spitalele vor putea fi organizate ca institutii publice, asociatii, fundatii sau societati comerciale. Statutul spitalului va fi decis de administrator (Consiliul Judetean sau Consiliul Local). Vor ramane obligatoriu institutii publice sau fundatii de utilitate publica doar spitalele de interes national, declarate astfel prin hotarare de guvern, la propunerea Ministerului Sanatatii. Celelalte spitale, organizate ca fundatii sau asociatii, in conformitate cu legislatia in vigoare, vor deveni persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial. De la data inscrierii lor in registrul asociatiilor si fundatiilor, aceste spitale vor dobandi recunoasterea caracterului de utilitate publica. Spitalele vor putea fi organizate si ca societati comerciale, dar indiferent de statutul lor acestea vor avea obligatia de a respecta integral reglementarile referitoare la acordarea de servicii medicale, la autorizarea, clasificarea, omologarea si acreditarea lor ca furnizori din sistemul sanitar. Modalitatile de infiintare, desfiintare, organizare, reorganizare si conducere a spitalelor se vor stabili prin norme metodologice la legea aflata acum in stadiul de proiect. Chiar si dupa transformarea in asociatii, fundatii sau societati comerciale, spitalele vor avea grade de competenta stabilite pe baza criteriilor elaborate de Ministerul Sanatatii. Spitalele vor fi obligate sa incheie acorduri cu alti furnizori de servicii, astfel incat sa se asigure finalizarea cazurilor. In nota de fundamentare a proiectului de lege se arata ca „această modificare simpla, combinata si cu modificarea sistemului de asigurari (infiintarea caselor de asigurari private - n.r.) ar schimba masiv modul de operare al spitalelor, inclusiv prin posibilitatea de a accesa fonduri din piata financiara privata”. Reprezentantii organizatiilor profesionale ale medicilor sustin, insa, ca spitalele au si acum dezlegare sa atraga fonduri private. 
Doina Mincu

„Eu cred ca se deschide poarta unei noi organizari, ceea ce nu-i rau. Mai este o prevedere in Legea 95/2006, care permite organizarea de spitale publice cu sectii private. Nu au aparut insa si normele pentru asta. Oricum, cred ca este mai bine sa existe spitale-fundatii si spitale-societati comerciale decat spitale publice cu sectii private. Ideea de fundatie cred ca se potriveste mai mult spitalelor mici. Pentru Spitalul Judetean de Urgenta nu cred ca se va aplica, deoarece reteaua spitalelor de urgenta nu este foarte mare in tara pentru a avea loc o asemenea schimbare.”
Dan Stoica, manager SJU Bacau

„In primul rand, mie imi convine ca spitalul din Comanesti sa fie spital. Nu cunosc proiectul de lege decat din auzite, dar il voi analiza si voi face propuneri daca tot este in dezbatere publica. Vom lua o decizie cu privire la organizarea spitalului, astfel incat acesta sa functioneze in continuare si sa poata incheia parteneriate. Chiar acum realizam investitii in spital cu fonduri de 300.000 de euro de la o fundatie straina.”
Viorel Miron, primar Comanesti


„Functionarea spitalului ca societate comerciala aduce cel putin un dezavantaj: poate actiona Legea falimentului. Am putea vedea zone care raman fara asistenta medicala fiindca spitalul a dat faliment. Nu mai vorbim despre faptul ca exista riscul incheierii unor contracte de munca dezavantajoase pentru angajati.”
Aurel Cretu, lider SANITAS - Bacau
http://www.desteptarea.ro/privatizare-voalata-a-spitalelor.html

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO