Cu ocazia Sfintului Valentin, la caminul cultural din comuna Oituz a avut loc “Balul familiilor”, manifestare organizata de Asociatia Kolping Moldova, cu sediul la Onesti, si filiala locala a organizatiei, iar la eveniment au luat parte 60 de cupluri, din toata zona. Au fost chiar si citeva familii din Birlad, de la organizatia Kolping de acolo, insa cele mai multe cupluri au fost din Oituz. Primaria a asigurat in mod gratuit spatiul din caminul cultural, unde participantii au dansat si au participat la mai multe jocuri si concursuri concepute de catre organizatori. “Oamenii s-au simtit bine – ne-a spus Corneliu Bulai, presedintele Asociatiei Kolping Moldova. Au fost si multe momente frumoase. De exemplu, am primit niste flori de la o florarie si i-am chemat afara pe barbati, carora le-am oferit florile, iar ei au mers apoi si le-au daruit sotiilor, facindu-le astfel o surpriza placuta. A fost un eveniment foarte interesant si peste asteptarile noastre”. Cu ocazia manifestarii, s-a organizat si o tombola, la care s-au oferit nu mai putin de 47 de premii, dintre care 15, constind in excursii la Brasov, au fost asigurate de Constantin Codreanu, patronul cunoscutei firme de transport Transbus Codreanu. “I-a placut ideea ca familiile se aduna pentru un eveniment special”, ne-a precizat Corneliu Bulai. “O sa-i duc la o manastire si o sa-i cazez la hotelul meu din Brasov – ne-a spus si Constantin Codreanu. Transportul va fi asigurat tot cu masinile mele, dar data excursiei o vor stabili ei”. Alte premii, constind din bunuri si servicii, au fost oferite de citeva firme din Onesti, cum ar fi resturantul “La Conac”, complexul Seasons, societatile Grafic Shop, Auto Trade si altele, precum si de magazinele din comuna Oituz. “Mai toate magazinele din comuna au oferit cite un premiu, cum ar fi, de exemplu, o tunsoare la frizerie sau o masa la parohie – ne-a mai spus presedintele Kolping Moldova. S-au adunat, astfel, multe premii”. Asociatia Kolping Moldova va mai organiza actiuni similare si la inceputul lunii martie, la Onesti, Oituz sau Bacau. (George MARTIN)
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/02/16/60-de-familii-au-participat-la-balul-kolping-de-la-oituz.html
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Peste o mie de ani, structura corpului uman se va schimba substanţial ca urmare a evoluţiei şi va diferi semnificativ faţă de aspectul...
-
Fiscul și Poliția Economică au început controale în urma unor reclamații făcute la sfârșitul anului trecut. La baza anchetelor stă faptul că...
-
În timpul duelului lor televizat, pe 1 septembrie, cancelarul ce îşi încheie mandatul, Angela Merkel şi rivalul său, social-democratul P...
-
Întreaga lume ar trebui să "regândească" războiul împotriva terorismului precum şi maniera în care este condus conflictul din A...
-
Iustin Paraschiv, patronului de la Carmistin, firmă implicată în dosarul de evaziune fiscală şi în scandalul cărnii infestate, a fugit di...
-
Un bărbat de 41 de ani şi-a dat foc în oraşul bulgar Silistra, devenind a şasea persoană care protestează în acest fel faţă de sărăcia ş...
-
Procurorii anticoruptie ridica listele electorale din 15 judete controlate de baronii USL. Ancheta vizeaza fraude electorale in 15 j...
-
„Vor sa puna monopol pe gunoi” La sfarsitul lui martie, in sala mare a Palatului Administrativ, era semnat ultimul contract din mega...
-
Gheorghe Mustață, liderul galeriei echiepi Steaua, a fost reținut de polițiști, după o urmărire ca-n filme spre străzile Capitalei. Se ...
-
Papa Francisc devine tot mai iubit în întreaga lume datorită gesturilor sale de o mărinimie ieşită din comun. Zilele trecute, Suveranul...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: