» » » Scandalul declanşat de judecătoarea Cîrstoiu ia amploare. Ea ar fi eliberat din închisoare traficanţi şi asasini


Scanadalul declanşat de judecătoarea Veronica Cîrstoiu, arestată pentru luare de mită, ia proprţii. Cîrstoiu, ar fi lăsat în libertate asasini, traficanţi şi corupţi. 
Printre cele mai controversate decizii ale sale se numără cea prin care a stabilit întreruperea executării pedepsei pentru o avocată care a produs un prejudiciu de 3,5 milioane de euro înşelând mai multe persoane, potrivit RTV.
Tot ea a stabilit achitarea şefului Fiscului din Bihor, acuzat de trafic de influenţă, dar şi eliberarea unui traficant de droguri care a vrut să treacă graniţa cu peste 100 de kilograme de heroină. Veronica Cârstoiu a făcut şi opinie separată faţă de colegii săi şi a cerut eliberarea unui basarabean acuzat de trei asasinate la comandă, potrivit aceleaşi surse.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seară de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul sumelor totalizând peste un milion de euro pentru soluţii favorabile în procese.
Hotărârea Curţii de Apel nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.
Magistratul s-a prezentat, vineri după-amiază, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde procurorii i-au adus la cunoştinţă învinuirile. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat vineri, la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei.
Veronica Cîrstoiu, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, este cercetată pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, a anunţat anterior, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care a precizat că a cerut CSM avizul pentru reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei.
În acelaşi dosar este cercetat şi fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, "în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale".
"În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranşele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înţelegerii cu persoanele implicate şi interesate, urma să transmită această tranşă unuia dintre judecătorii învestiţi cu judecarea uneia dintre cauzele respective", potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale.
Florin Cergan a fost prins în flagrant, joi seară, procurorii dispunând vineri reţinerea lui pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.
logo

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO