La peste 30 de kilometri de pitoreasca staţiune Vatra Dornei, pe Valea Bistriţei, se află localitatea Crucea, un loc unde anual sute de mineri din zonă sau din întreaga ţară extrag minereul de uraniu, care mai apoi ajunge procesat în reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Mina de Uraniu de la Crucea, aflată în Munţii Stănişoarei, în vecinătatea Masivului Rarău şi a Pietrosului Bistriţei, funcţionează de 30 de ani. Ruşii sunt cei care au dat primele indicaţii despre posibila existenţă a uraniului aici. Veniţi în anii 50 să facă prospecţiuni geofizice, în căutare de despăgubiri de război, sovieticii de la societatea “Kuarţit” au constatat o serie de anomali radiometrice. Au considerat zona neimportantă economic şi s-au îndreptat către Băiţa, în judeţul Bihor, de unde mulţi ani au exportat cantităţi uriaşe de uraniu către URSS.
Românii au continuat cercetările în zonă, iar începând cu în 1964 au fost identificate mineralizaţii de uraniu în două izvoare din zona Crucea – Botuşana, localităţile sucevene unde se exploatează uraniu. După 18 ani de cercetări şi explorări, în 1983 a luat fiinţă Exploatarea Minieră Crucea - Botuşana, cu scopul exploatării şi valorificării minereului de uraniu.
Uraniu la Crucea există şi acum şi va mai fi încă mult timp. Compania Naţională a Uraniului (CNU), care o administrează din 1997, deţine licenţă de exploatare valabilă până în aprilie 2015, durata de valabilitate putând fi prelungită. Informaţii clare despre cât se produce acolo intră sub incidenţa informaţiilor clasificate, au transmis pentru gândul reprezentanţii CNU.
Mina de la Crucea este un adevărat bastion, intrând în categoria obiectivelor de importanţă strategică. Pentru a ajunge la ea a fost nevoie să obţinem acreditare de la Ministerul Economiei, cel în subordinea căruia se află CNU, şi aceasta doar pentru sediul administrativ. Interzise sunt şi filmările şi fotografiile în perimetrul uranifer de la Crucea.
Am ajuns la Crucea într-o zi extrem de călduroasă de la începutul lunii august, pe un drum pe care l-am putea cataloga mai degrabă forestier, decât judeţean. La sediul administrativ de la Mina Crucea m-a întâmpinat primul interlocutor. Mi-a transmis cu amabilitate că „discuţia nu va trece foarte mult de punctele anunţate, fiind un obiectiv strategic”. Menţionez că odată cu datele pentru acreditare a trebuit să trimit şi o serie de întrebări.
Încă de la începutul discuţiei, directorul Constantin Proboteanu a menţionat importanţa Minei Crucea: „este furnizor unic pentru energia nucleară”.
Tot ce se scoate de la Crucea merge la Uzina de Preparare şi Prelucrare a Minereului de Uraniu Feldioara. Pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu produsă aici ajunge mai apoi la Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Aici sunt produse pastile de uraniu care sunt transportate apoi, în condiţii de maximă siguranţă, la cele două Unităţi de la Cernavodă, care asigură aproape 20% din producţia de energie electrică necesară consumului ţării. În fiecare an, cele două reactoare de la Cernavodă consumă circa 5.000 de fascicule de uraniu, fiecare având cam 20 de kilograme de pulbere.
Mai multe in
Niciun comentariu: