Un avion al companiei Asiana Airlines s-a prăbuşit la aterizare pe aeroportul internaţional San Francisco, sâmbătă după-amiază.
Avionul Boeing 777, cursa 214, aparţinând Asiana Airlines a avut parte de o aterizare greşită la San Francisco, după o călătorie de 10 ore de la Seul. Din primele informaţii, avionul a venit pe o traiectorie prea scurtă şi putea să rateze pista, aşa că pilotul a ridicat botul aeronavei, coada acestuia atingând pista.
Potrivit USA Today, pompierii din San Francisco au confirmat doi morţi în accidentul aviatic şi cel puţin zece călători în stare gravă. În spitalele din oraş s-ar afla aproximativ 60 de răniţi dintre cele 291 de persoane care erau la bord în momentul aterizării de urgenţă. În acelaşi timp, pompierii spun că 60 de persoane sunt ”dispărute”.
Coada avionului s-a desprins la aterizare, iar aparatul de zbor a luat foc. Pasagerii au fost scoşi cu ajutorul toboganelor de urgenţă, iar primul care a publicat o imagine de la locul prăbuşirii a fost chiar un director al Samsung, David Eun, pasager în zborul 214. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, aeronava fiind distrusă în proporţie de două treimi.
Oficialii americani au făcut o statistică intermediară: două persoane decedate, 49 de răniţi grav, 132 de călători cu leziuni moderate, 123 nu au fost răniţi şi a mai rămas o singură persoană dispărută. Dintre supravieţuitori 183 au fost internaţi în spitalele din San Francisco. ADEVARUL
Niciun comentariu: