» » » » Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa a fost reţinut pentru luare de mită


Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius-Dănuţ Epure, a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenţi la Facultatea de Farmacie din cadrul instituţiei.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rectorul Universităţii "Ovidius" a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de la o persoană 1.000 euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie pe un loc destinat cetăţenilor străini.
De asemenea, în cursul acestei luni, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în luna iulie, Epure a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.
Conform procurorilor anticorupţie, la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universităţii "Ovidius" a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani, astfel că acesta este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
Atât Tiberius-Dănuţ Epure, cât şi Stere Tala, persoană fără calitate specială, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO