» » » NEGOCIERILE COMERCIALE UE-SUA: Termeni de negociat în afacerea secolului


Negocierile comerciale UE-SUA, începute în 8 iulie, ar putea conduce la economii de zeci de miliarde de euro, la simplificarea formalităţilor administrative. Dar obstacolele vor fi numeroase, lipsa de încredere în urma recentului scandal al interceptărilor americane fiind doar primul.
Nu se poate spune că Washington ar duce lipsă de birocraţi. Dar săptămâna aceasta va avea şi mai mulţi decât de obicei. Capitala americană este într-adevăr pe cale să găzduiască prima rundă denegocieri comerciale bilaterale între SUA şi Uniunea Europeană, un proiect de mare anvergură, al cărui scop final este de a reduce obstacolele în calea relaţiilor comerciale dintre cele două blocuri economice.
Pe scurt, cei doi giganţi economici vor încerca să elimine taxele vamale pentru bunurile schimbate. Ei se vor strădui de asemenea să simplifice formalităţile administrative în scopul de a înlesni dezvoltarea întreprinderilor internaţionale.
Iar datorită greutăţii colosale a relaţiilor comerciale UE-SUA, chiar şi cel mai mic progres va avea un impact major asupra economiilor de pe fiecare ţărm al Atlanticului.

Indispensabili unii-altora

Deşi Europa se zbate cu încă un an de stagnare iar economiştii sunt obnubilaţi de influenţa crescândă a economiilor emergente, precum China, India sau Brazilia, relaţiile comerciale între SUA şi UE rămân cele mai importante din lume.
În decursul primelor nouă luni ale anului 2012, între cele două superputeri economice au fost comercializate mărfuri în valoare de peste 350 de miliarde de euro. Discuţiile care se vor deschide la Washington [pe 8 iulie] – sub denumirea oficială de Parteneriat transatlantic de comerţ şi investiţii (TTIP) – ar trebui să dea naştere unui bloc comercial care ar cuprinde aproape jumătate din producţia economică a lumii. Un astfel de parteneriat ar reprezenta un câştig anual de 115 miliarde de euro pentru economia UE, 90 de miliarde pentru SUA şi 100 de miliarde pentru restul lumii.
Mai multe in .presseurop.eu

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO