Traian Băsescu a făcut, sâmbătă, băi de mulţime în două localităţi din judeţul Argeş, Costeşti şi Ungheni. Coincidenţă sau nu, după ce s-au întâlnit cu Băsescu, 22 dintre cei 24 de primari democrat-liberali din judeţ au fost propuşi pentru excludere din PDL, chiar de Comitetul Director al filialei Argeş.
Vizita lui preşedintelui Băsescu la Costeşti şi Ungheni nu a avut ca scop o simplă baie de mulţime.
"Eu eram în Bucureşti, mi-am terminat treaba acum o oră şi jumătate, două ore şi am zis: "Unde să beau o bere?". M-am uitat pe invitaţiile din apropierea Bucureştiului şi era Ungheni. Şi atunci am zis: "Dau o fugă până la Ungheni, beau o bere şi plec mai departe. Vă doresc la toţi sănătate şi astăzi să va distraţi!", spunea preşedintele.
De fapt, ar fi vorba despre o mişcare politică, concretizată, potrivit RTV, prin racolarea primarilor democrat-liberali din judeţ.
La numai o zi de la vizita preşedintelui în Argeş, Comitetul Director al PDL Argeş a propus ca 22 dintre cei 24 de primari pe care partidul îi are în Argeş să fie excluşi din partid, după ce ar fi formulat o cerere prin care spun că nu mai suportă presiunile politice şi că vor să rămână responsabili doar cu partea administrativă.
Excluderea iminentă a celor 22 de primari din partid le va asigura păstrarea posturilor pe care au fost aleşi vara trecută şi ei se vor putea înscrie cu uşurinţă într-un nou partid, foarte probabil în viitoarea formaţiune Mişcarea Populară, care activează în prezent ca fundaţie, dar care a făcut demersurile legale pentru a deveni partid politic.
În spatele acestei mutări pare a fi chiar Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, care se zvoneşte că ar urma să fie, de asemenea, dat afară din partid.
Niciun comentariu: