» » » » Oprescu, despre medici: Totul e să nu-i faci să-şi atârne o plăcuţă de gât "Operaţi-vă singuri"


Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, vineri, întrebat despre faptul că medicii ameninţă cu greva, că el n-a văzut chiar să ameninţe, sugerând că pericolul ar fi ca aceştia să transmită pacienţilor să se opreze singuri.
"N-am văzut chiar să ameninţe, medicii n-au ameninţat niciodată. Totul e să nu-i faci să-şi atârne o plăcuţă de gât: «Operaţi-vă singuri».", a spus Sorin Oprescu.
 Primarul Capitalei a participat vineri, alături de premierul Victor Ponta, la inaugurarea lucrărilor pentru construcţia unui nou sediu al Spitalului Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", ce ar urma să fie finalizat în 21 de luni.
Premierul a declarat, la acest eveniment, că solicitările medicilor şi ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime şi normale, dar că trebuie găsită o cale de mijloc între lucrurile dorite şi soluţiile care pot fi efectiv aplicate.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, că medicii şi restul personalului din sistemul sanitar ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din sănătate în România, Astărăstoae spunând că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
 Personalul medico-sanitar reclamă, în primul rând, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist, dar şi condiţiile de lucru şi modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că acţiunile anunţate de Colegiul Medicilor din România au susţinerea organizaţiei sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătăţii (MS), ci a celui de Finanţe şi a Guvernului.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO