Dominique Venner, în vârstă de 78 de ani, s-a împuşcat marţi după-amiază chiar în faţa altarului Catedralei Notre-Dame din Paris, murind pe loc. Gestul său este legat delegalizarea căsatoriilor între persoane de acelaşi sex.
Catedrala Notre-Dame din Paris a fost evacuată, marţi, după ce un bărbat s-a sinucis în interiorul edificiului, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP. Potrivit informaţiilor preliminare, un bărbat de aproximativ 70 de ani s-a împuşcat mortal în faţa altarului, în jurul orei 16.00 (17.00, ora României). Conform unor surse citate de ziarul Le Parisien, bărbatul care s-a sinucis este scriitorul de extremă-dreapta Dominique Venner, în vârstă de 78 de ani. Acesta s-a împuşcat în gură, murind pe loc.
Dominique Venner se opunea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, el lăsând un mesaj în care îndeamnă la trezirea "conştiinţelor anesteziate".
Înainte de a se sinucide, Dominique Venner a postat un mesaj pe blogul său. "Este nevoie de gesturi noi, spectaculoase şi simbolice pentru clătinarea oamenilor somnolenţi, pentru zdruncinarea conştiinţelor anesteziate şi trezirea memoriei originilor noastre", a scris el în mesajul postat marţi dimineaţă.
Catedrala a fost evacuată, temporar, din cauza incidentului.
Franţa a finalizat sâmbătă procedura de adoptare a legii care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, o măsură legislativă care a stârnit dezbateri intense şi critici dure din partea Bisercii şi organizaţiilor conservatoare.
Niciun comentariu: