» » » Picturi de Tăttărescu, descoperite într-o biserică dintr-un cătun



Cele câteva sute de locuitori ai satului băcăuan Crăieşti sunt în conflict de şapte ani cu preotul aşezării. Parohul Costel Cârlan, care slujeşte la Biserica „Sfinţii Voievozi“, s-a apucat, în 2006, să dea jos catapeteasma veche şi s-o schimbe cu alta nou-nouţă.

 "E plină de carii şi de mucegai. E veche, iar icoanele de pe ea sunt afumate. O dăm jos şi punem alta nouă!", le-a spus el atunci sătenilor, încercând să-i convingă că biserica va fi mândria zonei după renovare. În ciuda argumentelor aduse de duhovnic, câţiva localnici au continuat să se opună. „Catapeteasma asta o fi ea veche, dar e valoroasă. Nu trebuie dată jos“, i-au replicat bătrânele satului. 

GRIGORESCU, O POSIBILĂ VARIANTĂ 

La scurt timp, zvonistica a evoluat şi sătenii au stabilit că pictura a fost realizată de însuşi Nicolae Grigorescu. Ba chiar şi profesorul de istorie al satului, Vasile Cătăuţă, în vârstă de 66 de ani, a înclinat să creadă că picturile erau ale lui Grigorescu
.

Era o mare asemănare între picturile lui Grigorescu şi cele de pe catapeteasmă. De fapt, asemănarea este totală. La Agapia, toată catapeteasma este pictată de Grigorescu. Seamănă foarte bine cu cea veche de la noi din sat. Eu nu am fost de acord cu renovarea, a declarat profesorul.

Oamenii au continuat să povestească faptul că au aflat, din bătrâni, cum catapeteasma de la Crăieşti a fost pictată undeva în jurul anului 1850, în nordul Moldovei, unde Nicolae Grigorescu avea un atelier de pictură bisericească. După ce vestea a cuprins întregul sat, cei mai sceptici au pornit în căutarea dovezilor. Concret, au început să caute fir cu fir, pe spatele şi pe faţa vechilor icoane scoase de pe catapeteasmă, semnătura lui Grigorescu. Nu au găsit, însă, nicio semnătură.

„Era un obicei moldovenesc să nu se semneze pe spatele icoanelor, ca să nu fie semn de fală şi laudă. Fala nu e primită la Dumnezeu!“, a explicat profesorul de istorie Cătăuţă.

Citeste mai mult: adev.ro/ml25sw

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO