La ședință au fost invitați parlamentari de Bacău, șefi de instituții și de societăți comerciale și lideri de sindicat
Petru DONE
Sindicatul Rafinorul, al salariaților de la Rafo, a remis primarului municipiului Onești, Laurențiu Neghină, o notă de informare cu privire la situația în care se află, în prezent, această societate, la demersurile care au fost făcute pentru găsirea unor soluții de deblocare a ei, alături de un scurt istoric al problematicii societății. Laurențiu Neghină a convocat, pentru joi, 21 martie, Consiliul Local (CL), iar la ședință a invitat parlamentari de Bacău, șefi de instituții și de societăți comerciale de pe Paltforma industrială Borzești și din Onești, lideri de sindicat și alți factori implicați în viața economico-socială a municipiului. Ședința CL are pe ordinea de zi analizarea situației economico-sociale a municipiului, punct introdus după ce la sfârșitul săptămânii trecute primarul s-a întâlnit cu salariații de la Uton, care au organizat un marș de protest.
“Astăzi – a spus liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian -, Rafo are nevoie de sprijin moral și material pentru a depăși acest moment deosebit de critic în cel mai scurt timp. Avem, însă, speranța că instituția Primăriei Onești, Prefectura Bacău și Consiliul Județean vor susține prin toate pârghiile demersurile noastre.” Demersurile făcute, în această lună, și la Guvern s-au soldat cu alcătuirea unei comisii care analizează problematica de la Rafo și de pe Platforma industrială Borzești, pentru a se găsi soluții în sprijinul populației afectate de oprirea Rafo și Uton, de reducerea drastică a producției societății Carom și de pauperizare, în acest fel, a celei mai mari părți din populația municipiului.
Rafo, poveste de rezistență
Cea mai importantă societate de pe platforma industrială, Rafo, a beneficiat, în ultimii cinci ani, de un program de modernizare susținut cu forțe proprii, prin care s-a realizat o nouă instalație de producere de azot, a fost aproape terminată o nouă instalație pentru producția de hidrogen, au fost aduse utilaje noi pentru instalațiile Cocsare, HDV și DGRS, au fost făcute reparații totale sau parțiale la rezervoare, sfere, gazometru, răcitoare, trasee de conducte, stații electrice, trasee de cabluri electrice și AMC, lucrari din programul de mediu și altele.
Resursele financiare pentru salarii, materiale, energie electrică, gaze, taxe și impozite au fost asigurate preponderent de administrația Rafo, prin valorificarea certificatelor de emisie, prin valorificarea rezidurilor petroliere și a țițeiului din Oil Terminal, prin valorificarea deșeurilor de fier vechi rezultate din dezmembrările de utilaje aferente rafinăriei vechi, prin vânzarea de cazane și locomotive și prin valorificarea unor catalizatori care nu vor mai fi folosiți. Resursele financiare pentru costurile colaterale, pentru a evita falimentul, au fost asigurate, însă, de acționarul majoritar. “Pentru revenirea la normalitate cu privire la dezvoltarea și repornirea Rafo, menținerea în activitate a celor 450 de salariați, reactivarea în scurt timp a salariaților disponibilizați, cumulat cu oferirea de activități pentru alte unități și salariați din zonă, administrația Rafo și conducerea organizației de sindicat cu sprijinul instituțiilor statului încearcă găsirea unei soluții de reactivare urgentă a societății, chiar în condițiile în care acționarul majoritar nu își clarifică poziția față de Rafo.” – a precizat Ion Marian, care este și consilierul de imagine al societății.
Răspuns criticilor Rafo
La adresa administrației, a acționarului majoritar și a sindicatului de la Rafo au fost formulate, deseori, unele critici. Acestora, Ion Marian a ținut să le răspundă, în nota informativă trimisă primarului municipiului, cu o scurtă listă a principalelor demersurin și rezultatele lor:
- În perioada ianuarie 2000 – martie 2013, Rafo a funcționat doar cinci ani, la o capacitate de încarcare de maxim 60%;
- În perioada ianuarie 2000 – iunie 2008, Rafo a fost oprită efectiv 3 ani, menținând în activitate 2.700 de salariați;
- În perioada 2000 – 2013, cu toate restricțiile Legii privind reorganizarea judiciară, cumulat cu perioada lungă de nefuncționare și o legislație potrivnică salariaților privind negocierea și respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM), administrațiile Rafo au acceptat propunerile sindicatului privind nedenunțarea CCM conform legii, majorări salariale, păstrarea forței de muncă și achitarea la zi a drepturilor salariale;
- Acționarul majoritar a făcut eforturi deosebite pentru achitarea datoriilor bugetare în noiembrie 2007 pentru a evita falimentul și alte obligații grele de plată, fără a pune condiții statului român de a sprijini unitatea pentru dezvoltare prin diverse facilități;
Administrația Rafo a făcut tot posibilul, prin inițierea diverselor programe de dezvoltare care implicau resurse financiare prin angajarea acționarului și patrimoniului societății, dar toate inițiativele trebuiau aprobate de Adunarea generală a Acționarilor.
Niciun comentariu: