» » » » SOARTA SALARIAȚILOR DE LA RAFO SE DECIDE ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI


Petru DONE
Acționarul majoritar și administratorii societății Rafo Onești se vor întâlni peste două săptămâni cu reprezentanții salariaților pentru a-i anunța dacă au hotărât să pună în aplicare proiectul de concediere colectivă. Cu puțin timp în urmă, ei au lansat ideea că 700 dintre cei aproape 1.000 de salariați ar putea fi concediați, pentru că efortul financiar făcut de societate la capitolul cheltuieli de personal este uriaș. “Ca urmare a emiterii de către Rafo a notificării privind proiectul de concediere colectivă – spune liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian -, conducerea organizației de sindicat a transmis administrației, conform prevederilor Codului Muncii, un set de întrebări și solicitări cu privire la posibilitatea punerii în aplicare a procedurii de concediere. După discuțiile purtate la Viena, în perioada 14 – 16 ianuarie, între acționarul majoritar și administrația Rafo pe această temă, am cerut să aflăm care sunt șansele și perspectivele de continuare a procesului de modernizare și de repornire a rafinăriei, în diverse variante, de care depinde efectiv păstrarea forței de muncă”.
Liderii de sindicat au aflat, astfel, că acționarul și administratorii au hotărât continuarea analizei tuturor variantelor într-un interval de zece zile, iar pe 6 februarie vor discuta cu reprezentanții salariaților cu privire la punerea în aplicare sau nu a proiectului de concediere colectivă. “Față de aceste aspecte – a precizat Ion Marian -, conducerea organizației de sindicat și salariații rămân în așteptare și cu speranța că Rafo și salariații vor avea un viitor bun, viitor care nu poate fi hotărât nici de conducerea sindicatului, nici de salariați sau de președintele Consiliului de Administrație director general sau de forțele politice, de cele guvernamentale și instituționale, ci numai de acționarul majoritar al societății.”


About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO