„Operaţiunea Morar“ strică planurile USL la Justiţie
Actualul şef al DNA, Daniel Morar, are toate şansele să conducă Parchetul General cel puţin până la alegerile generale. După numirea lui Morar ca interimar la conducerea acestei instituţii, USL nu are practic nici o pârghie pentru numirea altei persoane până pe 9 decembrie, dacă respectă procedurile legale. Numirea lui Daniel Morar în fruntea Parchetului General poate fi interpretată şi ca o lovitură dată actualei puteri care dorea înlocuirea şefilor Ministerului Public şi DNA cu persoane fidele.
În acest context a fost interpretată şi numirea grăbită a Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei în perioada în care Traian Băsescu era suspendat. Mona Pivniceru este cunoscută ca un adversar al celor doi, dar în special al lui Daniel Morar. Înainte cu o zi de expirarea mandatului de procuror general al României, Codruţa Kovesi l-a delegat pe Daniel Morar în fruntea Ministerului Public. Codruţa Kovesi şi-a motivat decizia spunând că actualul procuror-şef al DNA are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţii europene şi are experienţa necesară. Astfel, Morar a fost delegat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general pentru următoarele şase luni. Locul acestuia la DNA va fi ocupat, tot provizoriu, de unul dintre adjuncţii săi. Mai multe pe romanialibera
Niciun comentariu: