New York Times: Politica din România nu a fost niciodată mai "OTRĂVITĂ"
Primul-ministru Victor Ponta a venit la putere în luna mai, aducând iluzia că cel mai tânăr premier din Uniunea Europeană ar putea ajuta ţara să scape cât mai curând de moştenirea comunistă, arată o analiză The New York Times.
Cu toate acestea, politica din România nu a fost niciodată mai "otrăvită" decât este acum, mai scriu jurnaliştii NY Times. După ce premierul a ratat misiunea de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, cei doi nu "au mai putut nici măcar respira aerul aceleiaşi camere", susţin apropiaţi ai preşedintelui. Astfel analiştii români sunt de părere că nici după alegerile din decembrie cei doi nu vor putea coabita pentru a stabiliza lumea politică a ţării.
Situatia politica din aceasta tara cu 22 de milioane de locuitori a provocat ingrijorare in Statele Unite si in Europa, in legatura cu instabilitatea politica si amenintarile la adresa institutiilor democratice, mai scriu jurnaliştii americani.
Făcând o paralelă cu vecinii noştri, ungurii, NY Times scrie că premierul Viktor Orban a fost tinta criticilor pentru ca a luat o serie de masuri care au inghenunchiat sistemul juridiar. De asemene, în Cehia, guvernul a fost in pericol de prabusire, din cauza unui scandal de coruptie in care au fost implicati ministri, acuzati de ascultari telefonice ilegale.
Victor Ponta îşi admite greşelile
Într-un interviu acordat din biroul sau din Palatul Parlamentului - o monstruozitate arhitecturala construita de Nicolae Ceausescu - Ponta si-a recunoscut greselile, dar nu si-a exprimat si regretul. L-a acuzat pe Basescu - fost capitan de nava - ca se agata de putere, in ciuda faptului ca a fost respins de majoritatea romanilor, la referendum.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/new-york-times-politica-din-romania-nu-a-fost-niciodata-mai-otravita_1029110.html#ixzz29GBlEQjX

Niciun comentariu: