» » » Adrian Năstase a ieşit din închisoare. Fostul premier vrea să-şi scurteze pedeapsa în cazul "Trofeul Calităţii"



Adrian Năstase a fost adus, marţi dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti (TB). Magistraţii vor judeca cererea sa de eliminare din condamnarea la doi ani de închisoare dispusă în dosarul "Trofeul calităţii" a celor şase zile în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, informează Mediafax. 

Fostul premier Adrian Năstase solicită instanţei Tribunalului Bucureşti eliminarea din condamnarea sa definitivă a celor şase zile în care a fost internat la Spitalul Floreasca. Avocaţii lui Năstase au arătat că din 20 până în 26 iunie a fost arestat şi a stat sub pază în unitatea sanitară. 
    
Un alt argument menţionat de avocat este acela că Năstase şi-a început executarea efectivă a pedepsei la momentul la care poliţiştii i-au înmânat, la el la domiciliu, mandatul de executare al pedepsei. 
    
În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru  Preşedinţie din partea PSD.

În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO