Mai multe persoane au fost ranite in timpul unui atac armat de duminica, dintr-un templu sikh, din Oak Creek (Wisconsin, nordul Statelor Unite), potrivit unor surse din cadrul fortelor de politie.
Politia a sustinut ca atacul a avut loc in timpul diminetii, "mai multe persoane" fiind ranite, fara a preciza numarul persoanelor ranite sau ucise.
Potrivit CNN, o persoana a murit, doua au fost ranite, si mai multe se gaseau inca in interiorul cladirii, intre care si unul dintre atacatori. Alte surse media au semnalat faptul ca cel putin patru persoane au fost ranite.
Milwake Journal Sentinel a mentionat ca forte speciale de interventie a politiei au patruns in acest templu, in jurul orei 17.00 GMT (20.00, ora Romaniei), evacuand mai multe persoane care nu erau ranite, scrie MEDIAFAX.
Un membru al comunitatii sikh, citat de o publicatie, a declarat ca un barbat alb, cu o varsta de aproximativ 30 de ani, este autorul atacului. Potrivit acestei publicatii, aproximativ 20 de persoane erau inca in interiorul templului.
9am.ro
Popular Posts
-
Cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare din 24 şi 25 februarie, presa italiană ignoră succesul mişcării fondate de fostul comic ...
-
Nava MSC Flaminia - „bomba toxică plutitoare" a ajuns în rada exterioară a portului Constanța, așteptând avizul de intrare în port....
-
Razmerita in judetul Bacau Presedintele CJ Bacau spune ca nu va respecta circulara ministrului Liviu Voinea, care e doar o hârtie: “O h...
-
Primaria Onesti a decis ca toate cele 200 de locuinte ANL pe care le gestioneaza, ridicate de curând, sa fie dotate cu centrale proprii, d...
-
Milioanele gigantului petrolier, blocate la mantinela de o hotarare controversata a Consiliului Local In sedinta Consiliului Local (CL) din ...
-
Marian Petrache, un lider incomod conducerii PNL Liderii PNL din teritoriu sunt nemulţumiţi de faptul că au primit puţine fonduri de l...
-
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a amendat sau a retras licentele de funtionare in cazul a sapte agentii de turism din judetul...
-
Şoc la Hollywood! Revista National Enquirer, recunoscută pentru ştirile de scandal, a aruncat pe piaţă o ştire-bombă: Angelina Jolie, 38...
-
Politia cauta autorul unui atac armat Incidentul s-a petrecut sambata la pranz, in zona Narcisa, din municipiul Bacau. Un individ cu fata ...
-
Victor Ponta a anunţat pe blogul său că va face o numire în echipa guvernamentală, dar mutarea o va anunţa luni, pe pagina sa personală.„...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: