Fostul realizator TV Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morţi, în octombrie 2011, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Braşov, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, scrie Mediafax.
Magistraţii Judecătoriei Braşov l-au condamnat, vineri, pe Şerban Huidu la doi ani şi jumătate de închisoare, cu suspendare, şi un termen de încercare de patru ani şi şase luni.
De asemenea, potrivit instanţei, Huidu este obligat la plata cheltuielilor de judecată de 300 de lei şi urmează să i se restituie autoturismul implicat în accidentul petrecut în 16 octombrie 2011, în apropierea localităţii braşovene Timişul de Sus.
În schimb, autoturismul Dacia Logan în care se aflau cele trei victime ale lui Huidu va rămâne în custodia anchetatorilor ca mijloc de probă la dosar.
Sentinţa Judecătoriei Braşov nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare. Rudele victimelor au declarat că vor face recurs.
Şerban Huidu nu a fost prezent, vineri, la Judecătoria Braşov, fiind reprezentat de către avocatul său, Ioan Mânjina.
La procesul de la Judecătoria Braşov au fost prezenţi fiul şi soţia lui Ştefan Lungu Balogh, una dintre cele trei victime.
ANTENA 3
Topics: ACTUALITATE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este audiat de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în legă...
-
De miercuri, cei care beneficiaza, in Europa, de telefonie mobila si internet ar trebui sa beneficieze de noi drepturi si servicii. Regleme...
-
PD-L : Valerian VREME, ADRIAN CRISTEA, FLORIAN CONSTANTIN, MARTIN ŞTEFAN, AGAPI MIRCEA, BRANZANIUC ADRIAN PNL : OPREA DĂNUŢ, ŞOVA MIHAI, JIT...
-
Un bărbat mascat a jefuit, luni seară, o bancă din zona Pipera din Capitală, după ce i-a ameninţat pe cei doi angajaţii aflaţi în sediu. Î...
-
Romeo Stavarache este trimis în judecată pentru tentativă la abuz în funcţie, cumnatul său - Marius Stănilă a fost încătuşat pentru un an...
-
Procurorii DNA au început joi 25 iunie urmărirea penală împotriva Antena 3, în calitate de persoană juridică. La DNA a fost audiat Miha...
-
La ultima sedinta a Consiliului local Onesti, s-a solicitat ca muzeul si biblioteca sa fie deschise si in week-end. Astfel, liberalul Cezar ...
-
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei j...
-
Salariatii societatii Rafo Onesti au primit, din partea unei banci comerciale, o oferta tentanta pentru credite de consum de cite 2.000 ...
-
Noii ministri au depus juramantul, luni seara, la Palatul Cotroceni. Ceremonia trebuia sa inceapa la ora 20:30, insa momentul s-a lasat as...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
CULTURA
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: